News Flash:

2,5 milioane de euro la Gherăeşti

7 Iunie 2010
893 Vizualizari | 0 Comentarii
Săptămîna viitoare, la Gherăeşti, vor începe lucrările licitate, cuprinse în Proiectul Alimentare cu Apă şi Canalizare, Centru Social pentru Copii şi Reabilitare Cămin Cultural şi Centru Muzeistic, finanţat pe Măsura 3.22, din fonduri europene, cu suma de 2,5 milioane de euro. "De săptămîna viitoare vom demara lucrările la Caminul Cultural şi peste două săptămîni la “Alimentare cu Apă”. Sperăm ca la Caminul Cultural şi Centrul de Zi pentru Copii să facem inaugurarea în luna octombie, anul acesta.
De săptămîna trecută, am început modernizările pe alte două drumuri din comună, străzile Biruinţei şi Moldovei, realizîndu-se asfaltare pe o lungime de 2,5 kilometri din fonduri proprii", a spus Carol Bereşoaie, primarul comunei Gherăeşti.
Recent, la Gherăeşti, a fost recepţionat drumul care leagă Gherăeştii de Săbăoani, o lucrare care a cuprins, într-o primă fază, asfaltarea porţiunii circulabile, după care urmează amenajarea şanţurilor şi a rigolelor.
Vineri, 4 iunie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, profesorul Valerian Percă, a fost prezent în Gherăeşti pentru a trece în revistă lucrările executate şi pentru a promite continuarea lucrării pînă în centrul comunei Săbăoani, chiar dacă "proiectul şi meritul este al primarului de Gherăeşti", aşa cum a declarat Valerian Percă, vicepreşedintele CJ Neamţ.
(Ceahlaul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1413 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020385 (s)

loading...