News Flash:

200 milioane datorii la intretinere

20 Septembrie 2002
822 Vizualizari | 0 Comentarii
•Restanta la intretinere a familiei Radulescu este de 200 milioane lei la intretinere •Pentru o singura luna, SC Termoservice SA a facturat familiei respective peste 600 metri cubi de apa

In cartierul Metalurgie, pe strada Gradinari nr. 6, bl. E 25, ap. 3, locuieste familia Radulescu, care are o factura restanta de 200 milioane lei. In apartamentul respectiv traiesc zece persoane, dintre care sapte nu au nici un venit. In timp ce administratia a incarcat factura la intretinere a familiei Radulescu, venitul care intra in familie este de aproape sase milioane lei pe luna.

Nenorocitii

Capul familiei, Alfred Radulescu, are ambele picioare amputate, fiind in stare de invaliditate si, din aceasta cauza, trebuie sa cheltuie in fiecare luna peste un milion de lei pe medicamente. Cei mai multi locatari ai apartamentului sunt copii, iar Alfred Radulescu, din acest motiv, nu poate accepta sa fie debransat de la incalzire. "Am copii mici. Daca-i las fara caldura, se imbolnavesc", a spus Radulescu.
Pe langa cele aproape 200 milioane lei datorii la intretinere, familia Radulescu se gandeste cu amaraciune ca la iarna se vor aduna alte sume restante, pentru ca sunt saraci, iar facturile sunt mari. "Nu stiu cum voi face fata cheltuielilor in iarna care va urma. Ma gandesc la valoarea facturilor la intretinere care vor veni la iarna si nu stiu ce sa spun. Probabil ca va trebui sa iau de la gura copiiior si sa platesc intretinerea, pentru ca nu am alta solutie", a declarat Alfred Radulescu.

Calcule dupa ureche

De fapt, valoarea mare a datoriei de pe lista de plata reprezinta tributul pentru perioada in care acesta nu avea montate apometre, iar factura intretinerii era incarcata peste masura, find nevoit sa plateasca in sistem pausal. Astfel, pentru anul 1999, familia Radulescu are de platit 4.130 metri cubi de apa rece, iar de atunci achitarea intretinerii a devenit din ce in ce mai anevoioasa. "Factura a fost incarcata. Cum este posibil sa ai de platit peste 7.000 de metri cubi intr-un an de zile?", s-a plans Radulescu.
Desi a sesizat de nenumarate ori conducerea administratiei, nu s-a schimbat nimic. In luna august a anului 2000, a fost trecut pe lista de in intretinere cu un consum de 616 metri cubi de apa rece.
Familia Radulescu a dat in judecata SC Termoservice SA, societatea comerciala care tine evidentele contabile ale asociatiei de locatari, solicitand recalcularea facturilor. "Nu pot sa platesc ceea ce nu am consumat si nici sa platesc penalizari pentru ca nu am achitat ceea ce mi-a fost pus in plus", a adaugat Alfred Radulescu.
Listele de plata la intretinere dau zilnic fiori cetatenilor care fac eforturi din ce in ce mai mari pentru a fi cu plata facturii la zi. In cele mai multe situatii, populatia este nevoita sa renunte la alte necesitati pentru a-si achita utilitatile. Dar cand, pe langa faptul ca intretinerea lunara este enorma din cauza preturilor, adminstratorul sau firma care-ti calculeaza listele de plata pun la plata in plus sute de metri cubi de apa fata de consumul real, situatia devine strigatoare la cer.

Factorii de decizie

"Conform Hotararii Guvernului 1275/2000, cheltuielile corespunzatoare facturii prezentate de furnizori asociatiei de locatari vor fi repartizate proportional cu numarul persoanelor care locuiesc in imobil. Noi nu am facut altceva decat sa trimitem factura cu consumul inregistrat de apometru", a declarat Tudor Tudose, purtatorul de cuvant al RAJAC.
Intrebata despre modul in care angajatii sai au intocmit facturile, Georgeta Galca, directorul SC Termoservice SA, a sustinut ca nu are nici o vina deoarece in perioada in care au fost intocmite facturile administrarea cladirii a fost facuta de catre Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET). Ceea ce nu a precizat Georgeta Galca este ca in acea perioada detinea functia de director al Administratiei de Cladiri, care era parte componenta a RADET. "Cunosc cazul familiei Radulescu, familie cu care suntem in proces. In ceea ce priveste cantitatea maxima de apa ce poate fi impusa lunar pentru o persoana, nu exista nici o lege in acest sens. Regulamentul RAJAC prevede ca plata pausal pentru o persoana sa fie de maximum 7 metri cubi pe luna, dar nu tine loc de lege", a declarat Georgeta Galca, directorul SC Termoservice SA.
Doriana SAMATARU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019782 (s)

loading...