News Flash:

3.000 de minori romani, exploatati în Franta

11 Noiembrie 2010
720 Vizualizari | 0 Comentarii
Trei mii de minori români sunt exploatati de retele de prostitutie si cersetorie în Franta, a afirmat, miercuri, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, precizând ca vrea sa discute cu Bucurestiul despre un acord privind conditiile de repatriere a acestora. Joi, Consiliul constitutional a cenzurat o lege de ratificare a unui acord franco-român din februarie 2007, ce prevedea repatrierea acestor minori, considerând ca prezinta garantii insuficiente în privinta cailor de recurs. Lellouche, care s-a exprimat în fata Adunarii Nationale, a amintit ca acordul franco-român semnat la 1 februarie 2007 "are ca obiectiv consolidarea protectiei minorilor români neînsotiti prezenti pe teritoriul francez (...) si organizarea repatrierii lor". "Acest acord a fost ratificat de România, care ne cere cu insistenta sa facem acelasi lucru", a adaugat el.
Potrivit acordului, judecatorul pentru minori sau Parchetul sunt autorizati sa ordone repatrierea în regim de urgenta a unui minor în România. Dar Consiliul constitutional a subliniat ca atunci când masura de repatriere este luata de Parchet, nici o cale de recurs nu permite contestarea ei, încalcând dreptul minorului. Aceasta dispozitie a fost cenzurata. "În prezent, urgenta ramâne aceeasi. Exista în Franta 3.000 de minori români neînsotiti care, din nefericire, sunt exploatati în retele de prostitutie sau cersetorie organizata" si "faptul ca nu avem un text nu îi ajuta", a declarat el. "Ne vom îndrepta catre Guvernul român, pentru a gasi o baza pentru un alt acord", a declarat el în fata parlamentarilor.
Problema imigrantilor ilegali români a fost în centrul unei polemici între Paris si UE dupa intensificarea expulzarii rromilor catre România si Bulgaria, decisa în cursul verii de presedintele francez Nicolas Sarkozy.

repatriere
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3819 (s) | 24 queries | Mysql time :0.267401 (s)

loading...