News Flash:

A 20-a editie a Love Parade a fost anulata

17 Ianuarie 2009
646 Vizualizari | 0 Comentarii
Love Parade, celebra sarbatoare a muzicii techno, care, incepand din anii `90, a contribuit la sporirea capitalului de imagine al orasului Berlin si care ar fi trebuit sa isi celebreze a 20-a aniversare in 2009, a fost anulata, potrivit comunicatului organizatorilor, citati de France Presse.

Acest eveniment, care din 2007 a parasit Berlinul pentru a se muta in bazinul Ruhrului, ar fi trebuit sa se desfasoare in acest an in orasul Bochum. Acest oras din fostul bazin industrial german nu este, insa, in masura sa asigure infrastructura necesara pentru a face fata numarului mare de vizitatori, au precizat organizatorii intr-un comunicat. In plus, lucrarile de intretinere efectuate de Deutsche Bahn pe anumite portiuni ale sinelor de cale ferata nu vor permite tuturor fanilor muzicii techno sa ajunga in oras, au adaugat organizatorii. In 2008, Love Parade a doborat recordul de participare, cu 1,6 milioane de persoane reunite pe strazile din Dortmund, dupa cei 1,2 milioane de vizitatori cat au fost inregistrati in 2007, la Essen. Aceasta celebra parada a muzicii techno mondiale, aparuta in 1989, s-a desfasurat pana in 2006 numai la Berlin. In 2004 si 2005, parada a fost anulata din cauza lipsei de fonduri. Love Parade a trebuit sa fie mutata din Berlin in urma unor diferende cu municipalitatea berlineza asupra unor chestiuni de logistica si securitate.

love parade france presse deutsche bahn
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1705 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021044 (s)

loading...