News Flash:

A fost majorat ajutorul de stat pentru incalzirea locuintelor

23 Septembrie 2005
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul a decis majorarea cuantumului ajutoarelor pentru incalzire acordate pe timpul iernii persoanelor cu venituri reduse, precum si limitele veniturilor pentru care sunt acordate. Astfel, in perioada noiembrie 2005 - martie 2006 nivelul indemnizatiei pentru incalzirea locuintei cu energie termica furnizata in sistem centralizat a fost majorat cu 20 la suta. In acest caz, iesenii care au un venit lunar de pana la 1,5 milioane lei vor primi un ajutor lunar pentru incalzirea locuintei de aproximativ 1,4 milioane lei. Cuantumul ajutoarelor pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale se va majora cu 37 la suta pentru lunile noiembrie-decembrie 2005 si cu inca 10 la suta pentru perioada ianuarie-martie 2005. Astfel, daca pana acum iesenii care obtin venituri mici primeau 1,2 milioane lei, din luna noiembrie vor primi de la stat un ajutor in valoare de 1,6 milioane lei, iar incepand cu data de 1 ianuarie 2006 acest ajutor va creste cu inca 180 mii lei. Pentru incalzirea cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri, indemnizatia pentru caldura se majoreaza cu 11,7 la suta. Janeta Radulescu, director adjunct al Directiei Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (DMSSF) Iasi, a afirmat ca majorarea indemnizatiei a fost privita ca o masura sociala. "Seful Executivului a subliniat in cadrul unei sedinte ca aceste ajutoare pentru incalzirea locuintei reprezinta masuri de protectie sociala pentru persoanele cu venituri reduse, si nu o subventionare acordata producatorilor. De asemenea, trebuie precizat ca majorarea a venit in urma analizarii situatiei acestei categorii de persoane, care se teme de scumpirea produselor energetice si a combustibilului de incalzire. Noi vom acorda indemnizatiile asa cum prevede legislatia actuala, adica iesenilor care au un venit situat sub venitul minim garantat", a declarat Janeta Radulescu. Aceasta hotarare a fost luata in cadrul unei reuniuni consultative ce a avut loc la Snagov intre reprezentanti ai Guvernului si partenerii sociali, reprezentanti ai unor organizatii ale societatii civile cu activitati legate de mediul de afaceri si cu membri ai organismelor internationale reprezentate la Bucuresti.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1353 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019295 (s)

loading...