News Flash:

A început sancționarea neregulilor de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui Furt confirmat

29 Iulie 2010
675 Vizualizari | 0 Comentarii
Hoțiile de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, care au făcut obiectul mai multor anchete publicate în ziarul nostru, încep să fie sancționate. Inspectorii Agenției Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice au studiat contractele semnate între conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui și firma Mavexped SRL, care îi aparține soției lui Viorel Cristea, șeful Serviciului Administrativ al unității. Specialiștii din cadrul agenției au găsit mai multe nereguli, pentru care unitatea sanitară a fost sancționată cu amendă în valoare de 70.000 de lei. Din nefericire, aceată sumă va fi achitată tot din banii bolnavilor, nu de fostul manager al spitalului, Adrian Nicu Oprișanu și nici de Viorel Cristea, cei care se fac responsabili de hoțiile pentru care s-a dispus sancțiunea. Culmea tupeului și a nesimțirii: după ce au căpușat spitalul de sute de mii de euro, Oprișanu și Cristea au plecat în concediu, unde se bucură de pradă.

Contractele dintre Spitalul Județean de Urgență Vaslui și firma Mavexped SRL, prin care soții Cristea și fostul manager al unității, Adrian Nicu Oprișanu, și-au tras sume impresionante din bugetul instituției, au intrat, la sesizarea noastră, în atenția Agenției Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP). De curand, inspectorii agenției au descins la unitatea sanitară, unde au luat actele la verificat. In urma controlului amănunțit, specialiștii de la ANRMAP au dat mai multe sancțiuni.
“Colegii mei au dat mai multe avertismente și o amendă de 70.000 de lei. Raportul de control nu a fost încă finalizat, dar, din ce am înțeles de la colegii mei, s-au încălcat mai multe articole ale Ordonanței 34/2006, privind achizițiile publice. Contractul pentru transportul și eliminarea deșeurilor medicale periculoase s-a atribuit printr-o procedură greșită, încredințare directă, fără a se motiva urgența. Vă voi putea oferi mai multe detalii după ce va fi finalizat raportul de control”, ne-a declarat Ioana Teodorescu, purtătorul de cuvant al ANRMAP.
Din nefericire, cele șapte sute de milioane de lei vechi nu vor fi plătite nici de Viorel Cristea și nici de Adrian Nicu Oprișanu, cei care și-au trecut în conturi sute de mii de euro prin aceste nelegiuri. Amenda se va achita din vistiera spitalului, instituția în sine fiind sancționată de ANRMAP.
“Noi mai sancționăm și persoane fizice, dar în general este greu să găseșești responsabilul. Așa că sancționăm unitatea în sine, urmand ca, apoi, conducerea să se îndrepte împotriva responsabilului de drept. Așa ar fi normal și moral. Numai că la noi nu prea se întamplă acest lucru”, a mai spus Ioana Teodorescu.

Culmea nesimțirii!
După ce a prăduit spitalul de miliarde de lei, Viorel Cristea a intrat în concediu medical. Din nou! El și-a închis biroul de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cam în urmă o lună, anunțand oficial că are mari probleme de sănătate, sărmanul. Surse din anturajul său spun că, de fapt, el este cat se poate de sănătos și că acum ar fi în vacanță, în străinătate. O atitudine cu totul firească! Degeaba ai bani dacă nu te bucuri de ei, nu?
La fel se întamplă și cu Adrian Nicu Oprișanu. Lui i-a expirat contractul de management pe 1 iulie, iar de atunci și pană acum se află în concediu de odihnă. O fi obosit și el de-atatea furtișaguri făcute din varful pixului! Numai că el avea dreptul la doar cateva zile de refacere, aferente perioadei lucrate în acest an, iar nimeni nu știe cum se face de e încă în concediu. Mai mult, cand a plecat “la odihnă”, s-a dus cu tot cu mașina spitalului, un autoturism Dacia Logan. Abia în urmă cu cateva zile a returnat mașina, după ce și-a cumpărat un o limuzină BMW, în valoare de aproape 60.000 de euro! La cat a prăduit din bugetul spitalului, îl ține buzunarul!
Culmea tupeului, însă, o reprezintă alt aspect. In urma anchetelor publicate în cotidianul nostru referitoare la șmenurile făcute de cei doi, atat Oprișanu cat și Cristea ne-au dat în judecată. In plangerile lor, cei doi citează spețe celebre din jurisprudența internațională, numind dezvăluirile noastre “simple judecăți de valoare”. Iată, însă, că specialiștii de la ANRMAP confirmă cele publicate de noi. Rămane de văzut cum Oprișanu și Cristea își vor susține poziția în fața instanței de judecată.
(Sursa - Obiectiv)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3846 (s) | 24 queries | Mysql time :0.264732 (s)

loading...