News Flash:

A sunat mobilizarea pentru reteaua sanitara

19 Septembrie 2001
821 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patru importante spitale iesene au consemnate la domiciliu echipe de rezerva •Garzile medicale au fost dublate •Centrul de Transfuzii poate asigura o cerere marita de sange •Inspectoratul de Sanatate Publica asigura serviciul de permanenta pentru prevenirea oricarei epidemii

Reteaua medicala ieseana a fost pusa ieri pe "picior de razboi". Principalele unitati spitalicesti, Inspectoratul de Sanatate Publica, precum si Centrul de Transfuzii au fost alertate pentru suplimentarea capacitatilor de interventie in caz de necesitate. De ieri, spitalele iesene au dublat garzile si au intrat intr-o faza de pregatire premergatoare starii de necesitate. Potrivit unui ordin al ministrului Sanatatii, spitalele din intreaga tara au consemnat la domiciliu echipe medicale de rezerva, care vor putea fi mobilizate la un simplu apel telefonic. Decizia de consemnare a cadrelor medicale la domiciliu a fost luata dupa ce Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a ordonat suplimentarea masurilor de siguranta in urma atentatelor de la Washington si New York. Potrivit ordinului primit de Directia de Sanatate Publica (DSP) Iasi, in spitalele "Sf. Spiridon", Urgente, "Sf. Maria" si "Sf. Treime" au fost organizate deja echipe medicale suplimentare, care vor putea fi mobilizate in caz de nevoie. La Serviciul de Ambulanta, personalul medical va fi suplimentat prin mobilizarea tuturor cadrelor disponibile. Prin introducerea acestei masuri in spitalele iesene, echipele de rezerva vor putea deveni operative in cel mult 30 de minute de la alertarea lor. In cazul in care membrii echipelor medicale consemnate la domiciliu vor lipsi, acestea sunt obligate sa puna la dispozitie numarul de telefon sau o alta adresa la care pot fi contactate. In acord cu adresa Ministerului Sanatatii si Familiei, la Inspectoratul de Sanatate Publica Iasi s-a organizat serviciul de permanenta. Pentru eventualele interventii suplimentare, Centrul de Transfuzii poate asigura necesarul de sange pentru urmatoarele trei-patru zile, iar cel de plasma pentru o luna. "Masurile luate de DSP nu trebuie sa ne surprinda. Trebuie sa fim pregatiti in orice moment sa actionam in cazul unor accidente majore. Este si un exercitiu prin care ne vom putea verifica posibilitatile de mobilizare si de coordonare a activitatii medicale", a declarat prof.dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon". Potrivit aceleiasi surse, populatia nu are motive sa se alarmeze. Prof.dr. Vasile Costinescu a subliniat ca modalitatea de consemnare la domiciliu a unor echipe medicale din diverse specialitati este o practica uzuala in tarile occidentale. "Spitalele din vest pot actiona mult mai rapid decat noi deoarece au structuri de interventie mult mai rapide. Masurile care au fost luate nu reprezinta o exceptie. Imaginati-va ce forte trebuie mobilizate in cazul unui accident rutier in care este implicat un autocar plin cu turisti", a subliniat prof.dr. Vasile Costinescu.
Cadrele medicale spera sa nu fie semnalate accidente care ar impune interventie lor.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1751 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019081 (s)

loading...