News Flash:

A ucis si a luat doar doi ani

30 Iulie 2010
620 Vizualizari | 0 Comentarii
Eronim Cimpoesu, de 51 de ani, din Roman, a fost condamnat de magistratii Tribunalului Neamt la doi ani de închisoare pentru o viată de om. In ianuarie 2008 el si-a ucis consoarta, victima fiind mai mult sacul de box al acuzatului decît nevasta lui. Desi a fost inculpat pentru omor calificat, pedepsit cu 15 pînă la 25 de ani de închisoare, judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptei. Miercuri 28 iulie 2010, la doi ani si jumătate de la crimă, judecătorii l-au găsit de Cimpoesu vinovat, dar nu de omor, ci de săvîrsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Pentru aceasta legea prevede pedeapsa închisorii între 5 si 15 ani. Clementa magistratilor a fost fără de margini si probabil pe circumstante atenuante l-au pedepsit la mai putin de jumătate din minim. Pentru viata Mariei Cimpoesu, de 48 de ani, bărbatul va sta doi ani după gratii. Parte din pedeapsă este executată deoarece autorul se află în stare de arest, asa că nu după multă vreme el se va plimba linistit printre noi, dacă nu cumva Parchetul va ataca sentinta mai mult decît blîndă. De mentionat este faptul că după crimă Cimpoesu a plecat în Italia de unde a revenit la primul termen al procesului, fiind unul din putinii învinuiti de fapte împotriva vietii care au stat atît de mult fugari. A fost arestat chiar în sala de sedinte a Tribunalului, pe 7 mai 2009. Ulterior a prezentat acte cum că nu ar fi chiar sănătos la cap. Instanta a înlocuit arestul cu măsura de sigurantă a internării medicale si s-a dispus o expertiză psihiatrică. IML Bucuresti a stabilit că Cimpoesu este perfect sănătos, are reprezentarea faptelor sale si răspunde penal. Din această cauză a fost revocată măsura de sigurantă a internării medicale si, la indigo, după prima întîmplare, autorul s-a ales cu cătuse tot în sala de sedinte.
El a fost inculpat în lipsă, pe 15 aprilie 2009, pentru uciderea Mariei Cimpoesu, căreia i-a curmat viata pe 27 ianuarie 2008. Procurorii au stabilit că de ani buni de zile victima era agresată frecvent. Uneori se refugia la una din fiicele ei, la Iasi. Imediat ce se întorcea acasă era supusă la acelasi tratament de către sot. La ultima corectie el a tocat-o cu o bardă. A venit fiica de la Iasi, victima a povestit ce i s-a întîmplat si a decedat înainte de a fi transportată la spital.
(Sursa - Monitorul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1881 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018336 (s)

loading...