News Flash:

Accident de munca la Rafinaria Petromidia

29 Noiembrie 2010
1301 Vizualizari | 0 Comentarii
Doi muncitori au fost raniti, duminica dupa-amiaza, pe platforma Rompetrol Rafinare (Rafinaria Petromidia), în timp ce lucrau la o conducta cu apa fierbinte, victimele fiind transportate cu ambulantele la Spitalul Judetean Constanta. Potrivit reprezentantului grupului Rompetrol Bogdan Urzica, cei doi muncitori goleau o instalatie în care se afla apa fierbinte la 80 de grade, iar la un moment dat s-a scurs apa din conducta, iar cei doi muncitori s-au oparit pe picioare. Cei doi muncitori au fost dusi la dispensarul din cadrul Rompetrol Rafinare, fiind diagnosticati cu arsuri de gradele I si II la talpi. Ulterior, cei doi au fost transportati cu ambulantele la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, pentru investigatii amanuntite. Urzica a sustinut ca victimele sunt în afara pericolului. Conform sursei citate, conducerea rafinariei va declansa o ancheta pentru stabilirea împrejurarilor exacte în care s-a produs accidentul. În 10 octombrie, trei muncitori de la Rafinaria Petromidia au fost raniti dupa ce o conducta sub presiune s-a fisurat în timpul unor probe.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1797 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014662 (s)

loading...