News Flash:

Accidentele usoare au luat calea rezolvarii amiabile

2 Iulie 2009
855 Vizualizari | 0 Comentarii
Accidentele usoare au luat calea rezolvarii amiabile
• Incepand de ieri, soferii nu mai sunt obligati sa treaca pe la Politie pentru intocmirea actelor constatatoare in cazul accidentelor in care au fost implicate doua vehicule si din care au rezultat numai pagube materiale

Incepand de ieri, soferii nu mai sunt obligati sa treaca pe la Politie pentru intocmirea actelor constatatoare in cazul accidentelor in care au fost implicate doua vehicule si din care au rezultat numai pagube materiale. Pentru a scapa de aceasta corvoada, soferii vor completa si depune la companiile de asigurare formularul tipizat de constat amiabil. Mai exact, in cazul unui accident rutier fara victime, conducatorii celor doua vehicule completeaza impreuna un singur formular de constatare amiabila de accident. In acest formular, soferii explica modul in care a avut loc accidentul. Formularul de constatare amiabila de accident este format din doua pagini autocopiative, ambele cu aceeasi valoare juridica, si instructiuni de utilizare. In partea de sus, se specifica data si ora producerii accidentului, locul, alte pagube in afara de cele existente la autoturisme si martorii. Ceva mai jos trebuie trecute datele ambilor soferi, marcile masinilor, date despre firmele de asigurare si de pe asigurarile masinilor. Apoi vor fi bifate circumstantele producerii accidentului, iar soferii vor face o schita a accidentului unde vor trece planul de drum, directiile de deplasare, pozitia vehiculelor in momentul impactului, indicatoare de circulatie si numere de strazi. Dupa completarea tuturor datelor solicitate, fiecare conducator de vehicul trebuie sa transmita copia formularului constatarii amiabile de accident catre asiguratorul RCA. Depunerea formularului de catre oricare dintre cei doi conducatori auto implicati in accident este echivalenta cu avizarea de dauna si obliga societatea de asigurari sa efectueze constatarea pagubelor si, ulterior, sa stabileasca vinovatia. In situatia in care unul dintre vehicule este stationat sau parcat, formularul poate fi completat si de catre proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducatorul auto care are pretentii de despagubire se va adresa societatii la care este asigurat celalalt conducator auto, depunand formularul la orice reprezentanta a societatii din domeniul asigurarilor. Astfel, odata cu depunerea formularului se elibereaza si documentul de introducere in reparatie a vehiculului. Formularul trebuie depus personal de catre soferii implicati la societatile de asigurari in termen de maximum 24 de ore de la producerea accidentului. In cazul in care unul dintre soferi refuza sa semneze formularul de constat amiabil, atunci cei doi conducatori auto implicati in accident sunt obligati sa se adreseze politiei. Utilizarea formularului de constatare amiabila de accident nu este o obligatie, ci este o alternativa la procedura actuala. "Incepand de astazi (n.r.-ieri) au intrat in vigoare normele privind utilizarea formularului «Constatare amiabila de accident». Acest formular poate fi obtinut de la sediile asiguratorilor, putand fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului, pe teritoriul Romaniei. Completarea si semnarea formularului «Constatare amiabila de accident» nu reprezinta o recunoastere a raspunderii conducatorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la solutionarea dosarelor de dauna", a declarat agent principal Andrei Istrate, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere (SPR) Iasi. Persoanele care incheie o constatare amiabila in caz de accident nu vor mai plati amenzi si nici nu li se vor mai lua puncte, in schimb vor plati din anul urmator o polita de asigurari mai mare.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5172 (s) | 22 queries | Mysql time :0.398538 (s)

loading...