News Flash:

Achitare intr-un proces de trafic cu mercur

20 Februarie 2001
1262 Vizualizari | 0 Comentarii
Un patron din Piatra Neamt a fost judecat la Iasi pentru savarsirea infractiunii de trafic de substante interzise, fiind in final achitat si obligat la plata unei amenzi administrative. In 1991, Constantin Secara, acum in varsta de 63 de ani, a gasit in timp ce se faceau sapaturi pentru fundatia unui chiosc, un recipent in care se aflau aproape zece kilograme de mercur. El a luat mercurul acasa si l-a pus intr-o boxa, de unde l-a scos la lumina de-abia in luna iulie a anului trecut, cand l-a adus la Iasi. Constantin Secara a fost prins de politistii ieseni cu mercurul in portbagajul masinii, astfel incat i s-a intocmit dosar penal. Pe parcursul cercetarilor, batranul a declarat ca nu avea intentia de a vinde substanta, ci a adus-o la rugamintea unui amic de-al sau, laborant la Facultatea de Chimie, de la care aflase ca in laboratorul facultatii este penurie de mercur. Substanta respectiva nu a folosit nici macar pentru experientele studentilor chimisti, deoarece a fost confiscata. Tribunalul a constatat ca fapta de care este acuzat Constantin Secara nu prezinta pericol social, astfel incat a dispus achitarea acestuia si obligarea, in afara amenzii de un milion de lei, la plata cheltuielilor judiciare. (D.I.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019828 (s)

loading...