News Flash:

Adapostita intr-o locomotiva familia Kovari duce o viata de cosmar

15 Octombrie 1999
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
•De luni de zile, putinele lucruri care le-au ramas celor doi soti zac imprastiate printre vagoane si motoare dezafectate

Trecatorii care-si fac drum pe pasarela pietonala de la Gara pot observa, in fiecare zi, o minuscula "gospodarie" amenajata chiar printre locomotivele scoase la casare. Citeva rufe intinse la uscat, doua cratite, niste haine intinse pe pamint, in chip de asternut si alte nimicuri imprastiate fie pe jos, fie pe inchipuite "rafturi" - scari si suporturi orizontale ale locomotivelor vechi; toate acestea alcatuiesc intreaga avere a sotilor Vladimir si Maria Kovari.

Ultimul "camin": o locomotiva de manevra

La douazeci de metri de pasarela, inspre Podul de Piatra, locuiesc, in conditii greu de imaginat, doi semeni ai nostri care, pina nu demult, nu si-ar fi putut inchipui ca in Romania se va putea trai vreodata astfel. Vladimir si Maria Kovari si-au incropit un adapost intr-o locomotiva LDH dezafectata si, in chip de curte, folosesc spatiul dintre liniile pe care zac, inerte, fostele suverane ale tractiunii feroviare romanesti. Prin "curte" sint imprastiate fel de fel de obiecte de uz casnic: o galeata, o balie de plastic cu rufe la inmuiat, citeva cratite, sticle goale sau cu apa, o perie, citeva sacose pe jumatate pline cu nu se stie ce s.a.m.d. Peste toate troneaza un miros de alimente alterate, adunate de pe unde se nimereste si folosite de cei doi drept hrana zilnica. Culmea, "gospodaria" are si un catel care latra de zor, manifestindu-si aversiunea fata de cei care i-au incalcat domeniul. Culcusul sau "dormitorul" consta intr-un segment de locomotiva absolut sinistru, golit de componente, de 2/2 m, prin care se patrunde urcind mai intii pe rampa vehiculului si apoi printr-o usa metalica de pragul careia, daca nu e atent, si un pitic poate da cu capul. Cei doi au amenajat aici o policioara pe care-si tin ceea ce cu greu se poate numi o vesela: doua cani, un pahar, trei farfurii, niste furculite si citeva linguri si o oala. "Patul" este, de fapt, un morman de haine asezate pe jos si, cu aceasta, "inventarul" interiorului s-a epuizat.

Scurtul drum catre mizerie

Iata ce ne-a povestit Vladimir Kovari, explicindu-ne cum s-a facut de s-au vazut nevoiti sa locuiasca in aceste conditii: "Eu am fost lacatus mecanic la CFS. Prin '90 eu am fost arestat pentru un furt. Am furat un casetofon si a trebuit sa fac cinci ani de inchisoare. Mai furasem ceva, inainte si mai fusesem la puscarie. Maria nu avea serviciu pe atunci, dar si-a luat imediat. A trecut la Salubritate, maturatoare. Aveam apartament cu doua camere, in Ciurchi 125 A, bl. R2, sc. A, ap. 4, parter. Il primisem in baza unui decret din 1988. Dupa ce m-au arestat pe mine, a venit o familie si, nu se stie cum, peste contractul meu de inchiriere, a obtinut de la RA Locuinta permisiunea de a cumpara apartamentul. S-a intimplat ca si sotia a stat in acea perioada la parintii ei, care se imbolnavisera si pe care trebuia sa-i ingrijeasca, dar nu a stat mai mult de zece zile. Cind s-a intors, ei erau instalati deja si lucrurile noastre nu mai erau. Au declarat la tribunal ca au spart usa cu o ranga si au scos lucrurile afara, in strada. De unde, bineinteles, fiecare a venit si si-a luat tot ce-i trebuia, asa ca nu ne-a mai ramas nimic!". Maria Kovari a intervenit: "Noroc ca luasem televizorul si butelia la mama, ca le pierdeam si pe astea. Am pierdut aproape tot: lenjerie, mobila, haine, absolut tot ce aveam atunci in casa! Acum, am inteles ca familia aceea a vindut apartamentul, ca sa nu mai aiba bataie de cap si s-a mutat in alta parte".

"Cit aveam serviciu, puteam sta in gazda..."

Dupa ce parintii Mariei si-au revenit, ea s-a vazut nevoita sa plece, caci casa era supralocuita: acolo stateau si parintii si un frate al ei, cu sotia si copiii, in numai doua camere. Si-a luat gazda si a continuat sa lucreze. "Am avut si proces cu cei care au venit peste noi si nu se stie cum, dar l-am pierdut. A trebuit sa stau in gazda si asa am facut, ca aveam si cu ce plati. Pe urma, m-au trecut in somaj si n-am mai avut ce face. Am venit aici, in luna mai. Ne-am asezat mai intii sub sopronul de carbuni, apoi ne-am gasit locul asta de acum. Ce putem face? Macar in serviciu daca as fi, n-am fi nevoiti sa stam asa, dar nu ma primesc. Am fost de citeva ori si mi-au spus cei de la Citadin ca trebuie sa mai astept, pentru ca au bagat detinutii la curatenie", ne-a explicat, cu naduf, Maria Kovari. Impresionant este, fara doar si poate, deosebitul bun simt de care dau dovada cei doi. Desi sint tigani, ei ne-au explicat totul cu mult calm si cu argumente logice, facind chiar constatari cit se poate de civilizate pe marginea situatiei lor.

Viata in cimitirul de locomotive

Fara adapost, fara serviciu, preocuparea majora a celor doi este sa supravietuiasca. Aduna spray-uri goale pe care iau citiva banuti - "sint altii care cumpara", ne-a explicat Vladimir - iau ce cade pe sub masini, la piata: rosii, ardei, cartofi sau ce le mai da lumea. "Nu vreau sa mai merg la puscarie si nu vreau sa cad in pacat cu nimic. Asta e viata noastra si asa trebuie s-o ducem, probabil. Ne culcam imbracati, ca a dat frigul acum. Nici nu stiu cum de nu avem paduchi. Spalam hainele cu grija si ne vedem de ale noastre, fara sa suparam pe nimeni. Luam, frumusel, apa de la depou - chiar acum am pus caldarea, ca abia tiriie - si ne spalam sa nu facem vreo boala, ceva. Mai adunam pentru foc vreun lemnisor de pe la gunoi, din piata sau cite o lada de lemn. Cafeaua asta pe care o vedeti e de fapt zat pe care l-am gasit intr-un borcan, la gunoi. Am mai gasit niste plicuri de ceai si condimente expirate si aruncate de cineva, dar sint bune si astea pentru noi. Le punem la mincare, ce sa facem? Am un catel si o pisica. Cresc si ei pe linga noi, pe aici. Pai, ce, latra degeaba pe aici? Mai greu e ca avem necazuri cu aurolacii din gara. Vin si mai fura chiar si de la noi. Mi-au furat pantalonii, in care aveam si actele. Da, chiar si de la noi...", ne-a spus Vladimir. "Ieri a venit unul si l-am intrebat ce cauta aici. A inceput sa ma injure si a aruncat cu un lemn in mine. M-a nimerit in ochiul sting, putea sa mi-l scoata. A spus ca asta-i Mercedesul lui si ca noi n-avem ce cauta aici. Un aurolac!", ni s-a plins si Maria.

Si o raza de lumina...

Surprinzator, in loc sa-i alunge si ei sau sa-i ia la bataie, politistii care i-au vizitat pe cei doi au dat dovada de omenie si mila si i-au tratat ca pe niste semeni. "A venit si seful de la Politia TF de la gara mare, plutonierul major Gutanu. S-a urcat sus, la noi si ne-a luat cu blindete, spunindu-ne ca o sa incerce sa ne ajute. xCe, astea-s conditii in care sa traiti?x, ne-a spus el. La fel, plutonierul major Cretu, de la Politia TF din gara Nicolina, ne-a dus chiar sa vorbim cu un procuror. Am stat de vorba cu domnul procuror Covalciuc, care ne-a promis ca va face ceva pentru noi. Ne-a dat si un bilet, sa mergem la cineva din Movileni si sa muncim la o ferma. Asta a fost acum, zilele astea. Mai stam doar doua zile si o sa plecam acolo, trebuie sa stringem niste bani. O sa vindem niste sticle si o sa plecam acolo, dupa sarbatori". Doar Maria sta cu sufletul indoit. Ea isi doreste sa fie reangajata la Citadin, ca maturatoare: "Eu asta am facut pina acum. Am doisprezece ani de munca in acelasi loc. Tare bine ar fi daca ar putea sa ma angajeze din nou!", ne-a spus ea, cu ochii in lacrimi.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1799 (s) | 24 queries | Mysql time :0.030994 (s)

loading...