News Flash:

Adevarul despre finantarile SAPARD

25 Mai 2006
1226 Vizualizari | 0 Comentarii
•Eugen Ticau a obligat una dintre firmele executante sa refaca lucrarile pe cheltuiala proprie •Mai bine de jumatate din drumul de la Popricani a fost refacut cu banii executantului •La Miroslava, proiectantul din urma cu cativa ani a facut un proiect incomplet

Dupa ce ieri cotidianul ZIUA de Iasi a prezentat o serie de aspecte referitoare la modul de utilizare a fondurilor europene alocate Romaniei prin Programul SAPARD, Eugen Ticau, directorul Biroului Regional SAPARD din Iasi, a facut o serie de precizari privind implicarea sa in rezolvarea unor probleme aparute in asemenea cazuri. Reamintim ca in articolul de ieri se facea referire la implicarea unor consultanti in unele actiuni oneroase, cu efecte asupra derularii programului. "Am intalnit diverse probleme referitor la modul de desfasurare a lucrarilor la unele drumuri din judetul Iasi, finantate din fonduri SAPARD. De fiecare data am incercat sa remediez situatia, iar acolo unde a fost necesar am eliminat imediat partea vinovata, pentru bunul mers al lucrarilor, in incercarea de a respecta angajamentele. Un exemplu concret este cel de la Popricani, unde constructorul (Castor Corporation SA, din Negresti Oas - n.r.) a refacut jumatate din lucrare pe banii lor. Mai mult, au venit cu bani de acasa pentru a finaliza drumul, in caz contrar putand fi trecuta pe o lista neagra, a celor care nu mai pot executa lucrari SAPARD", a afirmat ieri Eugen Ticau, directorul Biroului Regional SAPARD. Principala problema cu care s-ar putea confrunta beneficiarii fondurilor SAPARD in cazul in care calitatea lucrarilor nu este corespunzatoare, ar putea consta in refuzul de decontare a cheltuielilor efectuate. Conform afirmatiilor sale, eforturile pe care le face in prezent directorul Ticau, pentru a evita asemenea situatii, sunt deosebite. Un caz similar cu cel de la Popricani a fost intalnit si la Vladeni, unde firma executanta a fost aceeasi.

Problemele de la Miroslava

In domeniul implementarii Programului SAPARD nu au fost luate masuri, de fiecare data, pentru prevenirea producerii unor situatii de risc. Un exemplu este drumul construit pe raza comunei Miroslava, unde proiectantul nu a prevazut un pod peste Bahlui si nici locul unde acest nou drum trebuie racordat cu soseaua care leaga municipiul Iasi de Podu Iloaiei. In proiect, intocmit cu mult inainte de venirea la conducerea Biroului regional SAPARD Iasi a directorului Ticau, nu a fost prevazut drumul nici cu pod, nici cu locul de intersectare cu Drumul European 583. In aceste conditii, Primaria Miroslava a fost nevoita sa suporte din fonduri proprii proiectarea si executia podului in cauza, precum si racordul la drumul european. "Am reusit, prin prelungirea termenelor, sa intervenim ca sa obtina aprobarile necesare pentru racordul drumului in zona complexului comercial Metro. Problema era ca nu puteau fi doua racorduri de drum pe o distanta minima stabilita fata de drumurile nationale", a afirmat ieri Eugen Ticau. De fapt, drumul in cauza a fost bine executat, este nou, dar problema a aparut din cauza proiectantului, care nu a luat in calcul, in urma cu cativa ani, indeplinirea tuturor conditiilor specifice. Trebuie mentionat ca actualul director Ticau a incercat in repetate randuri sa rezolve probleme aparute anterior numirii sale in functie, provocate de multe ori de unii consultanti.
Ovidiu NEMTANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014029 (s)

loading...