News Flash:

Adi a fost dat inapoi la casa de copii pentru ca "se dadea" la sora vitrega

21 Iulie 1999
1015 Vizualizari | 0 Comentarii
Un caz neobisnuit a fost prezentat ieri la Comisia judeteana de protectie a minorilor Iasi, membrii acestei institutii fiind nevoiti sa aprobe reinternarea in Centrul de plasament din strada Primaverii un copil care nu s-a putut integra in familia adoptiva. Luat de la Centru de plasament in luna decembrie a anului 1998, Adrian Romaniuc, de 11 ani, a avut inca din primele saptamini un comportament care indica clar o serioasa inadaptabilitate la noua familie. "Totul a intrecut masura cind am constatat ca Adi 'se da' pur si simplu la sora sa vitrega, la fel de mare ca si el. Noi stam in doua camere, sintem cinci, si copiii stau separat. Nu stiam ce fac ei noaptea singuri in camera, pina cind am surprins chestii necurate. Regret ca trebuie sa-l dau inapoi, un baietel frumusel, dar tin mai mult la integritatea fetitei mele" a spus Maricica Dancau, in virsta de 36 de ani. Ea dobindise si calitatea de asistent maternal, deci primea de la stat un salariu de peste 850 de mii de lei, dar nici acesti bani nu a induplecat-o sa incerce sa-l dezvete pe Adi de a-i face avansuri noii sale sore.
Curios este ca in momentul in care s-a decis revenirea sa la casa de copii, Adi era chiar alaturi de mama sa adoptiva, care il tinea de mina. Copilul avea o fata senina, chiar ridea si nu parea ca ar fi afectat. Pentru confidentialitate, numele fetitei in cauza nu a fost dezvaluit si nici nu s-a cerut vreun document de la Institutul de Medicina Legala, in care sa se specifice un eventual viol. "Este un caz de inadaptare si de fiecare data asistentul maternal, mama adoptiva hotaraste daca s-a integrat bine sau nu copilul adoptat. Noi nu putem forta lucrurile, nu putem obliga mama sa educe copilul sau sa-l dezvete de fel de fel de apucaturi", a spus seful Directiei Judetene pentru Protectia Copilului Angela Baciu. (Catalin Coca)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2569 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017796 (s)