News Flash:

Administratorii nu au avut obiectii fundamentale la contractul individual propus de RA Termoficare

28 Iunie 1999
385 Vizualizari | 0 Comentarii
•Experimentul Mistreanu •Sase asociatii de proprietari s-au aratat gata sa aplice "experimentul Mistreanu" •Au existat si obiectii insa aderarea la propunerea regiei nu este obligatorie

In fata unei asistente nesperat de numeroase, conducerea RA Termoficare a raspuns intrebarilor legate de noile Contracte individuale de furnizare a energiei termice. Acestea ar urma sa fie aplicate experimental si limitat la citeva zone din oras de la 1 iulie. Directorul RAT, Romeo Mistreanu, a tinut sa aiba o ultima consultare cu reprezentantii locatarilor si cei ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC). Mentionam, pe scurt, ca aceste contracte se incheie direct intre regie si locatar; acesta din urma se angajeaza sa plateasca la timp intretinerea, riscind ca in caz contrar sa suporte penalitati de intirziere si ulterior sa i se sisteze apa calda din apartament. In schimbul acestor angajamente, consumatorului i se va contoriza, in rate, consumul individual de apa rece si apa calda; la fel si imobilul, care va fi dotat cu apometre si cu contoare de energie termica. Punctele de vedere exprimate de cei aproape 50 de presedinti si administratori au fost diverse, dar in ansamblu introducerea acestor noi contracte a fost primita favorabil. Au existat, insa si luari de cuvint prin care se mentiona ca aceste contracte nu rezolva problema de fond a relatiei dintre furnizor si consumator, cea a saraciei populatiei. De asemenea, s-a mai insistat asupra delicatei probleme a intrarii in apartamentele restantierilor, o misiune dificila daca acestia nu permit accesul celor de la RA Termoficare. Romeo Mistreanu a precizat ca, in acest caz, se va interveni pe linga CONEL si ROMGAZ pentru a opri energia electrica in spatiile comune si gazul metan. "Aceasta inseamna ca ajungem in situatia care este acum, cind pentru citiva sufera toti", a observat unul dintre administratori. Cei mai multi s-au aratat insa convinsi de cel mai important argument al reprezentantilor regiei care au precizat ca o contorizare toatala va conduce la scaderea semnificativa a consumurilor si la posibilitati crescute de plata a facturilor. Mai multi administratori entuziasti s-au aratat gata sa demareze "experimentul Mistreanu". Acesta le-a cerut sa depuna o cerere in acest sens, insotita de acordul scris al fiecarui locatar din asociatie. Punctul de vedere al reprezentantului OJPC a fost categoric favorabil. "Din punctul de vedere al legislatiei care ii apara pe consumatori, contorizarea nu este doar benefica ci obligatorie. De aceea sustinem aceasta initiativa", a declarat Adrian Starcea, directorul adjunct al OJPC Iasi. Pentru ca luarile de cuvint nu au formulat concluzii clare, Romeo Mistreanu a cerut celor care doresc modificari la Contract sa depuna sugestiile lor la regie pina marti 29 iunie insa este de asteptat ca documentul sa ramina in aceasi forma. De precizat ca la intilnire au fost invitati si reprezentanti ai celorlalte unitati furnizoare de servicii publice din Iasi insa nici unul din acestia nu a fost prezent la intrunire.
Ovidiu BUNEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2060 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018884 (s)