News Flash:

Adolescentii care au bagat spaima in casele iesenilor au ajuns artisti

12 Octombrie 2007
1396 Vizualizari | 0 Comentarii
Adolescentii care au bagat spaima in casele iesenilor au ajuns artisti
• Multi dintre minorii care au bagat frica in randul iesenilor, prin faptele si prin comportamentul lor golanesc sau chiar de criminali, au ajuns adevarati sfintisori in spatele gratiilor • Cel mai talentat minor care activeaza in cadrul acestui program socio-educativ este Andrei Lefter, un adolescent de 17 ani condamnat pentru ca a furat calculatoare • "Provin dintr-o familie buna si aveam tot ce ne trebuia pana la moartea mamei. De atunci lucrurile s-au schimbat. Am fost nevoit sa fug de acasa si pentru ca nu aveam din ce trai, m-am apucat de furat", a declarat Andrei Lefter • Tanarul a pictat o intreaga celula de puscarie


Multi dintre minorii care au bagat frica in randul iesenilor, prin faptele si prin comportamentul lor golanesc sau chiar de criminali, au ajuns adevarati sfinti in spatele gratiilor. Picteaza, decupeaza, fac grafica sau construiesc diferite obiecte artizanale prin care au devenit adevarati artisti in spatele gratiilor. Asta datorita unei finantari venite din Olanda si destinate tocmai educarii si culturalizarii detinutilor adolescenti. Proiectul include un numar de 14 detinuti din Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi si este un adevarat succes atat prin faptul ca este singular in tara cat si prin faptul ca infractorilor chiar a inceput sa le placa joaca de-a pictatul si desenatul. Ieri, detinutii care fac parte din proiectul "Sa dam culoare vietii", derulat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile in parteneriat cu Child Development Initiatives din Olanda, au avut o intalnire cu reprezentantii mass-media din Iasi, intalnire in care si-au prezentat lucrarile si realizarile lor artistice. Totul s-a desfasurat sub forma unei lectii de creatie artistica. Chiar daca toti sunt catalogati drept infractori, lucru pe care si acestia il stiu, minorii din penitenciar sustin ca se refugiaza in arta si asta ii ajuta destul de mult sa treaca peste greutatile vietii.

A pictat o camera intreaga

Cel mai talentat minor care activeaza in cadrul acestui program socio-educativ este Andrei Lefter, un adolescent de 17 ani condamnat pentru furt. Acesta a primit un an si jumatate de inchisoare pentru furtul mai multor aparate electronice, in special aparatura IT. In discutia cu reporterii ZIUA de Iasi, acesta a recunoscut ca a furat calculatoare din cateva magazine din Iasi tocmai pentru ca nu avea bani si nu avea cu ce se intretine. Acum, picteaza icoane. Chiar cu talent. Povestea tanarului Andrei Lefter este de-a dreptul emotionanta. "In urma cu cativa ani a murit mama. Am ramas doar cu tatal. Nu ma intelegeam deloc cu el. Provin dintr-o familie buna si aveam tot ce ne trebuia pana la moartea mamei. De atunci lucrurile s-au schimbat. Am fost nevoit sa fug de acasa si pentru ca nu aveam din ce trai, m-am apucat de furat", a declarat Andrei Lefter. Furturile sale au avut directa legatura cu o alta pasiune de-a sa - calculatoarele. A invatat inca de la gradinita sa utilizeze calculatorul si in cele din urma a ajuns sa fure astfel de aparate. "Am pictat pentru prima data de la varsta de cinci ani. Mama mi-a cumparat acuarele si tot ce-mi trebuia pentru ca a vazut ca am inclinatie catre acest domeniu. Mi se pare extraordinar ca pot sa fac acest lucru in penitenciar", a adaugat Lefter. Tanarul a ajuns celebru in penitenciar datorita acestui talent al sau, iar apogeul celebritatii a fost atins atunci cand a pictat o camera intreaga. Peste varul peretilor, acesta a pictat o intreaga poveste intitulata "Legea strazii". "In acea pictura descriu lumea din strada. Cu masini, cu droguri, cu oameni. Este o secventa de real, transpusa pe peretii camerei de puscarie", a mentionat Lefter. Majoritatea celor care lucreaza la acest atelier de creatie au comis infractiuni de furt sau talharie, insa sunt minori si cu infractiuni mai grave. Printre acestia, mai picteaza Alexandru Sandu, condamnat pentru talharie, Gabriel Moraru, condamnat pentru omor, sau Claudiu Moruz, intemnitat pentru furt. "Speram ca acest proiect sa-si atinga scopul pentru ca noi ne dam toata straduinta ca minorii sa capete o educatie speciala si sa fie bine pregatiti pentru clipa cand vor iesi afara. Indiferent de faptele pe care le au in spate, au o viata pe care trebuie sa si-o construiasca in mod corect si trebuie sa constientizeze ca ceea ce au facut este gresit. Ei nu pot remedia asta decat printr-un comportament adecvat in societate", a spus Luminita Ruta, unul dintre profesorii care coordoneaza acest proiect.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1338 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018839 (s)

loading...