News Flash:

Aerul conditionat

28 August 2007
1157 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Salaru
Vine din nou canicula! Soarele poate arde nestingherit tot ce ii iese in cale, caci noi, oamenii, am inventat aerul conditionat pentru a ne putea racori. Chinezesti sau egiptene, de 9 mii sau 12 mii de BTU, adica proaste calitativ si mici ca putere de racire, miraculoasele instalatii au fost achizitionate de mai toate familiile pentru a putea respira. Jurnalele televizate ne aduc in case stiri despre seisme, uragane, inundatii, recolte complet arse sau temperaturi de foc. Tot pe sticla vedem eforturile de constructie in timp record a unor poduri, baraje, menite sa faca uitate in cel mai scurt timp efectele calamitatilor. Becali face case, Guvernul aloca fonduri, partidele politice duc ajutoare celor calamitati. Cu totii sunt apreciati pentru generozitatea lor, dar sutele de milioane de Euro sunt cheltuite pentru a atenua efectele fara sa se actioneze asupra cauzelor. Nu natura ne limiteaza spatiul de miscare, ci noi insine, dupa cum in van atentioneaza oamenii de stiinta de pe intreg Globul.

In ritmul actual de succesiune de coduri rosii si portocalii, nu mai putem sta pasivi sau sa continuam sa ne tragem presul de sub picioare. Nici nu mai putem ignora nenorocirile care s-au extins in ultimii ani pe suprafata planetei. Politicienii au datoria de a actiona urgent si nu prin subventii de cinci milioane de lei vechi pentru achizitionarea aparatelor de aer conditionat, asa cum propunea senatorul democrat Marius Marinescu. Problema incalzirii este una globala, iar lipsa apei si a hranei va fi una care va afecta mare parte din locuitorii planetei. Sunt curios daca aceasta tema va fi abordata de partidele politice in viitoarea campanie pentru alegerile europarlamentare. Deocamdata stim ca vom vota pe 25 noiembrie. Nu stim insa pe cine, caci listele nu au fost inca facute publice, si nici pentru ce, intrucat referirile liderilor politici despre prioritatile romanesti in Parlamentul Europei sunt de tot rasul. Pana atunci sa ne rugam la Dumnezeu sa nu mai abata potopul sau seceta asupra noastra, a pacatosilor!


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1466 viz    2 com
957 viz    0 com
1132 viz    0 com
1438 viz    3 com
918 viz    0 com
1406 viz    1 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1734 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018134 (s)

loading...