News Flash:

Afaceri cu banii altora

7 August 2006
1126 Vizualizari | 0 Comentarii
• In momentul infiintarii unei firme, startul prin forte proprii este cel mai indicat, specialistii recomandand un inceput care sa fie continuat printr-o dezvoltare sustinuta a activitatii firmei • Bugetul alocat multor programe de finantare in 2006 a fost deja finalizat, fondurile SAPARD fiind epuizate cu sase luni mai devreme decat data limita • "In tara se sta la rand pentru depunerea dosarelor pentru studii de fezabilitate. Intreprinzatorii sunt receptivi in ce priveste programele de finantare, pentru ca e in avantajul afacerii lor", a declarat Vasile Cocris, decan al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) • Cotidianul ZIUA de Iasi vine in sprijinul intreprinzatorilor. Aveti o firma? Cititi cum puteti sa obtineti mai multe finantari, in functie de domeniul de activitate


In momentul infiintarii unei firme, startul prin forte proprii este cel mai indicat. Specialistii recomanda un inceput care sa fie continuat printr-o dezvoltare sustinuta a activitatii firmei. Capitalul propriu, creditul bancar, finantari obtinute prin programe de promovare a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), fonduri de capital de risc, leasing, credite de la furnizori si clienti, credite pe efecte de comert, sunt cateva din sursele de finantare de care pot beneficia IMM. "In tara se sta la rand pentru depunerea dosarelor pentru studii de fezabilitate.

Intreprinzatorii sunt receptivi in ce priveste programele de finantare, pentru ca e in avantajul afacerii lor", a declarat Vasile Cocris, decan al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA).



Fonduri disponibile

Pentru Programul national multianual pe perioada 2005- 2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul IMM pe anul 2006 a fost alocata de la bugetul de stat suma de cinci miliarde lei (500 mii RON). Finantarile obtinute trebuie folosite pentru promovarea unui sistem de informare si instruire, care sa faciliteze mobilitatea femeilor pe piata fortei de munca si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora in scopul implicarii lor in structuri economice private. Aceasta, in contextul problemelor legate de mentinerea echilibrului dintre obligatiile familiale si cele profesionale si la prejudecatilor existente la nivel local. Programul pentru organizarea Targului Intreprinderilor Mici si Mijlocii - TIMM 2006 are ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltarii afacerilor si ocuparii fortei de munca in sectorul IMM. De asemenea, se urmareste si facilitarea contactelor dintre potentialii intreprinzatori si agentii economici si institutiile publice sau private care ofera servicii pentru sectorul IMM in scopul cresterii numarului intreprinzatorilor de succes si imbunatatirii performantelor economice si tehnice ale IMM, dar si stimularea si sustinerea IMM inovative, promovarea produselor si serviciilor romanesti. Obiectivul Programului de 12 miliarde lei (1,2 milioane RON) privind cresterea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii prin implementarea si certificarea sistemelor calitatii este stimularea dezvoltarii competitivitatii IMM din Romania si adaptarii lor rapide la rigorile determinate de globalizarea pietelor si integrarea in Uniunea Europeana. "Iesenii au solicitat cele mai multe fonduri. Se remarca o varietate a proiectelor de finantare din domeniile resurse umane, productie, servicii, protectia mediului si social. Sper ca, in continuare, atat autoritatile, cat si intreprinzatorii, dar si mediul universitar sa acceseze cat mai multe fonduri", a declarat Constantin Apostol, directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est.



Firme nou infiintate

Pentru cei care abia au demarat o afacere, o alternativa de luat in considerare este si programul national multianual pe perioada 2002 - 2006 de sustinere a investitiilor realizate de catre intreprinderi nou-infiintate si microintreprinderi. Programul se adreseaza si investitiilor de modernizare sau retehnologizare a intreprinderilor mici si mijlocii si vizeaza sustinerea investitiilor realizate in sectoarele economice prioritare stabilite, cresterea volumului de activitate si a competitivitatii. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2006 este de aproape 450 miliarde lei (45 milioane RON). Guvernul acorda si o bursa speciala pentru IMM. Suma care poate fi acordata unui beneficiar include cheltuielile intr-o limita maxima de 1.000 de Euro pe luna si maximum 10.000 Euro anual. Obiectivul Programului pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - START il constituie promovarea unui sistem care sa faciliteze mobilitatea tinerilor intre sistemul de invatamant si piata fortei de munca, precum si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor cu scopul implicarii acestora in structuri economice private. Pentru realizarea programului bugetul de stat a alocat pe anul 2006 suma de 13 miliarde lei (1,35 milioane RON). Programul pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri in limita sumelor platite pentru profitul brut reinvestit urmareste cresterea competitivitatii si capitalizarea intreprinderilor mici si mijlocii, realizandu-se astfel o mai buna consolidare a capitalului autohton in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si a competitiei la care vor fi supuse aceste societati comerciale pe piata unica. Prin acest program, se aloca fonduri in valoare de pana la un miliard lei (100 mii RON) fiecarui beneficiar, in limita impozitului pe profit datorat si platit, aferent anului 2005. Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2006 este de 80 miliarde lei (8 milioane RON).



Fondurile externe

Prin Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR), multi finantatori internationali sprijina micii intreprinzatori romani. Agentia de Dezvoltare Internationala a Statelor Unite (USAID) deruleaza programul EKOLINKS, fiecare intreprinzator putand obtine o finantare de maxim 250 mii dolari americani. Fondurile oferite prin acest program au fost deja finalizate. Programul Partnerships for Tomorrow - faza II este finantat de Agentia de Dezvoltare Internationala a Canadei (CIDA), urmareste sprijinirea procesului de reforma democratica si economica in Europa Centrala si de Est, acordand o finantare de maximum 10.000 dolari pentru un intreprinzator. Departamentul pentru Dezvoltare Internationala a Guvernului Marii Britanii ofera, de asemenea, sprijin IMM. Ambasadele Japoniei, Olandei, Regatului Unit al Marii Britanii, ambasada Statelor Unite ofera finantari micilor intreprinzatori. Un numar de 11 banci comerciale romanesti acorda sprijin micilor intreprinzatori. Cele mai noi credite bancare de finantare sunt creditele SAPARD, FIDA (Fondul International de Dezvoltare Rurala), KfW (Institutul de Credit pentru Reconstructie al Germaniei), BIRD (Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare) si creditele in valuta. Banca Comerciala Carpatica SA a incheiat un Protocol de colaborare in cadrul Programului SAPARD prin intermediul caruia acorda cofinantare pentru imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole. Unul dintre criteriile de eligibilitate a solicitantilor de fonduri SAPARD este de a dispune de partea de cofinantare a proiectului de 50 la suta, cu exceptia proiectelor pe: cereale, zahar, seminte oleaginoase, unde acesta este de 70 la suta. Creditul rambursabil FIDA este oferit de catre Banca Comerciala Carpatica in baza acordului incheiat cu Ministerul Finantelor Publice (MFP), acordandu-se maxim 100 de mii de dolari americani pentru un beneficiar. Creditele rambursabile KfW acordate din linia de finantare externa obtinuta de la KfW nu pot depasi suma de 60.000 Euro sau echivalentul in lei si se acorda unei intreprinderi cu maxim 50 de angajati. Creditul rambursabil BIRD se acorda prin Proiectul de Finantare Rurala oferit de catre Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD). Un credit nu poate depasi suma de un milion de dolari americani sau echivalentul in lei. Creditele in valuta pentru IMM sunt rambursabile, acordate pentru finantarea activitatii curente sau pentru achizitionarea unor mijloace de productie care sa duca la cresterea activitatii desfasurate in termen scurt. Volumul maxim al creditului este de 25.000 Euro (sau echivalentul in dolari), in conditiile in care societatea are maxim 50 angajati permanenti si minim 6 luni de activitate continua.



Fondurile SAPARD au fost finalizate

Uniunea Europeana ofera sprijin micilor intreprinzatori prin programe Phare, SAPARD, IPSA (Instrumente pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) si programe comunitare. Peste doar cateva zile va fi lansat Proiectul Phare - Dezvoltarea si consolidarea expertizei profesionale in sectorul audiovizual din Romania, program adresat exclusiv micilor intreprinzatori. Programul SAPARD sprijina financiar o gama larga de proiecte agricole si pentru dezvoltare rurala, prin care se realizeaza investitii in mediul rural. Pot fi facute investitii in mediul urban doar pentru modernizarea unitatilor din industria agroalimentara si pentru modernizarea serelor. Acest sprijin poate acoperi, in general, jumatate din costurile implementarii unui proiect. Singurele masuri prin care mai pot fi obtinute finantari prin program SAPARD sunt masurile 3.2. - Constituirea grupurilor de producator si 3.3. - Metode agricole de productie proiectate sa protejeze mediul si sa mentina peisajul rural. "In ultimul an, in regiunea Nord-Est au fost de zece ori mai multe cereri fata de ultimii cinci ani. Fondurile venite de la UE prin programul SAPARD au fost finalizate cu sase luni mai devreme decat data limita", a declarat Liviu Bulgaru, director la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. Asociatia de Comunicare Ethos, Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), guvernele Romaniei si Indiei, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economica si Dezvoltare deruleaza anual proiecte de finantare pentru IMM. Fundatii, organizatii internationale, programe de asistenta bilaterala, fonduri de investitii si garantare a creditelor sunt alte surse de finantare a IMM-urilor.



fonduri disponibile fondurile externe
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2101 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019566 (s)

loading...