News Flash:

Agresorul din Cantemir a fost totusi arestat

22 Iunie 2000
756 Vizualizari | 0 Comentarii
•El este cercetat pentru vatamare corporala grava

Saptamana trecuta, cadrele Spitalului de Neurochirurgie din Iasi au sesizat Inspectoratul de Politie al Judetului ca o pacienta a suferit traumatisme grave in urma unui viol comis de trei bestii. Criminalistii au inceput cercetarile si au stabilit ca, totusi, tanara nu a fost nici rapita, nici violata, ci doar batuta cu bestialitate. Ea a reclamat rapire, sechestrare si viol pentru a se razbuna pe cel care a agresat-o. Mihaela Butnaru (din Iasi) a reclamat ca, pe 13 iunie, a fost rapita in Podu Ros de trei indivizi. Tanara a adaugat ca a fost dusa cu forta intr-un apartament din cartierul Dimitrie Cantemir, unde a fost tinuta doua zile. In tot acest timp, cele trei bestii au violat-o de nenumarate ori si au supus-o la perversiuni sexuale. Ea a reusit pana la urma sa scape din apartament cu ajutorul vecinilor si s-a dus direct la Spitalul de Neurochirurgie, pentru ca se simtea rau. Mihaela Butnaru a spus cadrelor medicale povestea, iar acestea au sesizat Politia. Criminalistii au reusit sa-l identifice pe presupusul violator, numele sau fiind Mihai Bucacenco (un periculos recidivist, cu multi ani de puscarie la activ).
El a fost dat in urmarire generala si retinut acum doua zile. In acest timp, in urma examenului medico-legal, s-a stabilit ca Mihaela Butnaru nu a fost victima unui viol, ci doar a unei batai groaznice si sadice. Tanara a fost lovita de Mihai Bucacenco peste tot corpul, zonele cele mai vizate de pumnii bestiei fiind fata si abdomenul. In zona ochilor, agresorul a infipt ace de cusut, iar in unele zone de pe corp a taiat-o cu lama de barbierit. Totusi, mentionam ca tanara nu a fost violata, ea fiind de catva timp amanta lui Mihai Bucacenco, fapt confirmat si de vecinii acestuia, care au mai vazut-o venind la el. Cert este ca, totusi, individul este deosebit de violent, dovada fiind ranile produse fetei. Mihai Bucacenco a fost arestat preventiv ieri, pentru vatamare corporala grava, pentru cinci zile. Impotriva sa a fost declansata urmarirea penala, fiind cunoscute si antecedentele sale.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1695 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020116 (s)

loading...