News Flash:

Al doilea cetatean american acuzat de pedofilie

1 Octombrie 2002
1440 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un american, care a fost cercetat de politia ieseana pentru pedofilie, desfasoara actiuni umanitare prin intermediul DGPDC Iasi •Mathew Jude Hanrahan a fost expulzat in urma cu doi ani sub acuzatia de prozelitism •Mathew Hanrahan este presedintele fundatiei Casuta Noastra
Cetateanul american Mathew Jude Hanrahan, rezident in Iasi, continua sa aibe relatii prin fundatia Casuta Noastra, cu minori din centrele de plasament ale judetului Iasi, desi in urma cu cativa ani au existat o serie de acuzatii la adresa sa in legatura cu unele cazuri de pedofilie. Ca sa verifice niste informatii, in urma cu sase ani, politistii au facut o descindere, in cartierul CUG, la unul dintre sediile fundatiei Casuta Noastra. In unul dintre apartamentele la care fundatia isi desfasura activitatea, politistii au efectuat o perchezitie. Doar in acel moment vecinii au aflat ca cetateanul american era cercetat pe baza unor acuzatii de pedofilie. Ulterior, dupa cum au declarat ieri vecinii, acesta se pare ca a fost expulzat din Romania. Faptul ca Mathew Jude Hanrahan a fost cercetat de politisti a fost confirmat ieri si de directorul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi (DGPDC). "In 1996 am fost anuntat de politisti ca Mathew Hanrahan este cercetat pentru pedofilie. Nu stiu daca acest fapt s-a mai dovedit, dar dupa aproximativ un an, Matew Hanrahan a fost expulzat pentru prozelitism", a declarat Pintilie Penciuc, directorul DGPDC Iasi.

Grija pentru copii

Afacerea lui Hanrahan in Romania a debutat in anul 1991. In acel an, americanul s-a adresat directorului de la Casa de Copii Bucium, pe atunci Pintilie Penciuc, prin intermediul caruia la sediul din Bucium au fost aduse o serie de ajutoare. "Am primit mobilier de la o scoala din Germania. Ulterior, am acceptat ca prin intermediul Fundatiei Casuta Noastra, copiii din centrul de plasament sa mearga in spatiile special amenajate ale fundatiei, pentru ca minorii sa poata experimenta si alte conditii de trai decat cele dintr-o camera de camin", a mai declarat Pintilie Penciuc. Dupa ce politistii l-au anuntat pe directorul de la Casa de Copii din Bucium ca americanul este suspectat de pedofilie, relatia dintre Pintilie Penciuc si Matew Hanrahan a luat o alta intorsatura. "Eu nu am mai fost de acord cu aceasta colaborare. Am incercat sa fiu mult mai atent", a mai precizat directorul DGPDC.

Nu sunt vinovat

Dupa ce i-a expirat perioada de interdictie, Mathew Hanrahan a revenit in Iasi, s-a casatorit si patroneaza in continuare Fundatia Casuta Noastra. Pentru educarea copiilor care provin din centrele de plasament, Matew Hanrahan a amenajat pe raza comunei Barnova o plantatie. Aici, pe cateva hectare de teren, copiii din centrele de plasament lucreaza pamantul. Referitor la acuzatiile din trecut, Matew Hanrahan nu le neaga. "Am fost acuzat, dar in acea perioada aproape toti strainii erau acuzati de asemenea practici. Ulterior, am fost expulzat, dar acum am revenit si imi vad de lucru. Aici copiii fac lucruri mari", a declarat Matew Hanrahan. La randul lor, politistii sustin ca in Romania nici o persoana nu poate fi expulzata si sa primeasca interdictie pentru prozelitism. "Nu am auzit niciodata pana acum de o asemenea situatie", a declarat subcomisarul Daniela Onutu, sefa compartimentului Prevenire din cadrul IPJ Iasi. In plus, aceasta nu considera normal ca o persoana, indiferent de cetatenie, care a fost cercetata pentru pedofilie sa mai poata lucra cu minori din centrele de plasament.
Angela MAFTEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015554 (s)

loading...