News Flash:

Al patrulea control fiscal la SC Autobuzul SA

21 Iunie 2005
1081 Vizualizari | 0 Comentarii
De aproximativ o saptamana, conducerea SC Autobuzul SA este la dispozitia inspectorilor de la Directia Generala de Finante Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi. "Este verificata modalitatea in care a fost respectata legea la toate achizitiile publice din perioada 2003-2004. La unitatea noastra au mai fost anul acesta trei controale, insa au fost vizate alte aspecte", a declarat Maricel Gherca, directorul SC Autobuzul SA. Acesta a precizat ca la celelalte controale inspectorii de la DGFPJ Iasi au verificat activitatea de control fiscal a unitatii, precum si modalitatea de valorificare a fierului vechi. "Maricel Postolache, un fost angajat al societatii noastre, a facut sesizari la Politie si la prefectura, in care a reclamat conducerea SC Autobuzul SA ca a valorificat in mod ilicit fierul vechi, obtinut din casarea unor vehicule", a precizat Maricel Gherca. Inspectorii au stabilit o pierdere de doua - trei sute de kilograme de fier vechi la o cantitate valorificata de 14 tone. Ei au considerat ca cele doua autobuze casate ar fi trebuit sa aiba aceeasi greutate. Un alt control efectuat la SC Autobuzul SA de catre inspectorii de la DGFPJ Iasi a vizat modul in care au fost achitate impozitele si taxele. In prezent, societatea municipala de transport auto are datorii la bugetul consolidat al statului de peste 118 miliarde lei. In plus, SC Autobuzul SA mai are de achitat catre furnizori debite in valoare de peste 5,6 miliarde lei. Conducerea municipalitatii si-a facut cunoscuta intentia de a verifica legalitatea achizitiilor la toate unitatile din subordinea primariei, dupa ce controlul efectuat la SC Salubris SA a dezvaluit mai multe nereguli cu privire la modul in care s-au desfasurat mai multe contracte.
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014993 (s)

loading...