Sambata, maestrul Sabin Balasa a fost condus pe ultimul drum. Ceremonia funerara a inceput de dimineata, cand trupul neinsufletit al pictorului a fost depus, pentru un ultim moment, in preajma operei, poate cea mai importanta parte a creatiei sale, din Sala Pasilor Pierduti a Universitatii Al. I. Cuza. Prezent la ceremonia funerara, primarul Gheorghe Nichita i-a acordat post-mortem artistului titlul de cetatean de onoare al Iasilor. Maestrul Sabin Balasa, cum de altfel se intampla cu oamenii care lasa opere de valoare, va dainui peste vremuri prin acestea, prezenta sa fiind vie nu doar prin cele 19 picturi murale din Sala Pasilor Pierduti a Universitatii Cuza. Alaturi de familia indoliata a pictorului, au fost prezenti prietenii acestuia, profesori universitari, reprezentantii institutiilor publice din municipiu, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, si cel al Educatiei, Cristian Adomnitei.

La ora 12.00, pe o vreme mohorata, cosciugul maestrului a fost purtat pe ultimul drum catre Cimitirul Eternitatea. La cavoul pictorului, aflat pe Aleea Artistilor de la Eternitatea, si-au luat ramas bun, alaturi de copiii indurerati ai pictorului, toti cei care fie l-au intalnit pe Balasa, fie stiu ce inseamna pentru Iasi numele pictorului.
Cele 19 picturi murale din Sala Pasilor Pierduti au fost realizate de Balasa vreme de 11 ani, intre 1968 si 1978. Desi au existat presiuni din partea tribunului, pictorul nu s-a conformat acestora, lucru lesne de vazut in aceste opere de frunte ale maestrului care acum s-a retras in lumea muzelor. Se pare ca pictura murala din aceasta sala care-l reprezinta pe Eminescu este reluarea unui exercitiu al pictorului din anul 1964, cand a realizat portretul lui Eminescu intr-un ulei pe panza. Aceasta pictura se pastreaza la Rectoratul Universitatii Cuza. Alte executii admirabile, de factura suprarealista, sunt cele intitulate "Solitudine", "Sunetul Marii", "Norii Copilariei", "Ingerul zapezii", "Intimitate", numai ca exemplificare. Opera din Sala Pasilor Pierduti a fost una de apogeu in creatia lui Sabin Balasa, prin monumentalitatea si imagistica dezvoltata de maestru, intr-o vreme cand nimic nu ii era destinat sa poata face aceasta.