News Flash:

Alegerile i-au adormit pe alesii judetului

9 Decembrie 2009
834 Vizualizari | 0 Comentarii
Alegerile i au adormit pe alesii judetului
• Daca sedintele din ultimele luni ale plenului Consiliului Judetean au fost presarate cu scandaluri uriase, sedinta de ieri s-a desfasurat in limite mai mult decat normale • Odata cu trecerea alegerilor prezidentiale, lucrurile s-au limpezit, iar consilierii si-au reintrat in ritmul normal de lucru • Un numar de 50 proiecte au fost discutate in doua ore, sedinta desfasurandu-se in ritm alert • Scandalurile au fost putine, certurile dintre consilieri fiind mai mult legate de anumite aspecte, toate proiectele fiind adoptate in cele din urma

Sedinta de consiliu judetean de ieri a fost una din cele mai liniste sedinte desfasurate in ultima perioada. Alegerile prezidentiale recent incheiate i-au epuizat pe consilieri, care nu au mai fost in forma ca in alte dati, sedinta capatand doar arareori accente dramatice. Chiar daca pe ordinea de zi au fost introduse 50 proiecte de hotarare, dintre care unele ce altadata ar fi starnit un scandal urias, sedinta s-a desfasurat in limite normale, interventiile alesilor judetului fiind mai mult sporadice, votul la foc automat fiind prioritatea principala. Un proiect care a fost repus pe tapet a fost si cel legat de excluderea consilierului Cristian Nechifor. Dupa ce au mai avut o tentativa de acest fel, neconcretizata insa, consilierii au fost nevoiti sa supuna din nou la vot inlocuirea lui Nechifor din institutie. In cele din urma proiectul a primit aviz favorabil, la limita insa, cu 17 voturi pentru si 16 voturi impotriva. Cu toate acestea, consilierii s-au contrat cateva minute pe tema votului, daca acesta trebuia sa fie secret sau deschis. In cele din urma s-a votat deschis, presedintele Simirad alegand ca fiecare consilier sa rosteasca verbal daca este de acord sau nu cu incetarea mandatului lui Cristian Nechifor. Dupa ce proiectul a fost aprobat, s-a trecut apoi la validarea noului consilier PSD, Stefan Doleanu, acesta fiind la a doua tentativa de a fi numit in functia de consilier judetean. La decizia luata ieri a avut o contributie importanta si prefectul Dragomir Tomaseschi. Dupa ce a fost sesizat in cateva randuri pentru a analiza proiectele legate de excluderea lui Nechifor, la legalitatea hotararilor luate in sedintele prezidate de cei doi vicepresedinti, acesta a trimis un raspuns: prefectul a spus ca nici unul din proiectele adoptate atunci nu a intrunit toate conditiile, astfel incat acestea au trebuit sa fie reluate. Intr-un final s-a recurs din nou la adoptarea proiectelor, totul decurgand in conditii normale.

Un pas pentru cladirea din Alecsandri

Reabilitarea sediului institutiei din strada Vasile Alecsandri, proiect initiat din presedinte, a trecut dupa cateva luni de incertitudine. Proiectul a primit aprobare pentru reabilitare, in acest sens fiind alocata o suma de 313 mii lei pentru intocmirea documentatiei tehnice. Si chiar daca au fost cativa consilieri care au votat impotriva, proiectul a trecut, astfel incat se pot parcurge pasii urmatori pentru reabilitarea cladirii. Un alt proiect de hotarare care a fost luat in discutie de consilieri a fost numirea Georgetei Galca pe postul de director al societatii comerciale Lucrari Drumuri si Poduri (LDP) SA Iasi. Aceasta, care a ocupat si functia de director interimar, a castigat concursul pentru ocuparea postului de director, iar consilierii au luat act in sedinta de aceasta decizie. Un alt proiect care a starnit in trecut discutii a fost adoptat in sedinta de ieri. Proiectul legat de alocarea a 3,2 milioane lei pentru primariile din judet, bani proveniti de la Guvern, a fost dezbatut si intr-o sedinta anterioara, insa atunci nu a mai fost adoptat. De aceasta data, cu majoritate de voturi, hotararea a trecut, iar banii urmeaza sa fie alocati in cel mai scurt timp catre consiliile locale din judet.



Pata de culoare

Daca alesii au fost mai mult amortiti, au existat si cateva aspecte care au dat o alta nota sedintei. Tiberiu Brailean, consilierul personal al presedintelui Simirad, a venit la lucrari cu o masca chirurgicala pe fata, in nota cu virusul AH1N1, insa pentru a se proteja de "virusii politici" care bantuie prin institutia judeteana. A starnit zambete, a stat cuminte pe un scaun, alaturi de deputatul PD-L Nicusor Paduraru, insa a si fost luat la ochi de presedintele Simirad, care nu a fost de acord cu o cerere a acestuia. Nu doar Brailean a iesit in evidenta.



Probleme la cuie

Nu doar teama de virusi a batut pe la urechile consilierilor, ci si alte probleme. Consilierul PD-L Narciza Nedelcu a avut de rezolvat o disputa cu niste cuie batute aiurea in masa unde aceasta sta de obicei la sedintele de plen. Cateva cuie si-au facut de cap si au iesit din lemn, incomodand vizibil pe cei care se asaza la masa. Narciza Nedelcu a cerut ca situatia sa se rezolve, iar personalul din Consiliul Judetean s-a conformat si imediat dupa incheierea sedintei au "batut bine in cap" acele cuie naravase.



Vorbe de duh

Nici la aceasta sedinta nu au lipsit replicile amuzante. Fie ca a fost vorba de presedintele Simirad sau de oricare alt consilier, sedinta a fost presarata cu momente de amuzament, replicile fiind si de aceasta data la inaltime.
Constantin Simirad catre plen, inainte de inceperea sedintei: "Acum se da dezlegare la taraboi".
Constantin Serban catre Cristian Stanciu: "Nimic nu este mai fals, in afara de faptul ca dumneavoastra aveti dreptate".
Simirad catre Stanciu: Eu te consideram capul rautatilor, dar nu ai fost tu, nu-i asa?", intorcandu-se catre Victor Chirila: "Tu ai fost de fapt ala"
Simirad catre plen inainte ca un proiect sa fie dezbatut: "Acest proiect a fost avizat cu si-oleaca pentru, cu si-oleaca impotriva".
Simirad catre Stanciu: "Da Bubu asa cum zici tu"
Stanciu catre plenul CJ: "Il propunem la acest proiect pe domnul Adascalitei, pentru ca si asa se pricepe la deseuri".
Simirad catre Vasile Catea: "Vezi sa nu-ti imprastii eu nasul, Vasilica".


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3959 (s) | 22 queries | Mysql time :0.269955 (s)

loading...