News Flash:

Alergatura multa pentru examenul de capacitate

15 Iunie 2001
735 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectorii numara tipizatele ce urmeaza sa fie trimise in scoli •ISJ Iasi a solicitat ajutorul medicilor si politistilor pentru a asigura buna desfasurare a examenului

In Inspectoratul Scolar Judetean este o mare agitatie din cauza examenelor care bat la usa. Majoritatea inspectorilor au fost trimisi in scoli pentru a controla cum s-au pregatit pentru examenele de capacitate si admitere in liceu. Cei care au ramas in inspectorat alearga dintr-un birou in altul pentru a pune la punct ultimele detalii ale examenului sau numara miile de foi tipizate pentru a le imparti corect pe scoli. Colac peste pupaza, la Inspectoratul Scolar Judetean a sosit si o reprezentanta a Ministerului Educatiei Nationale care are sarcina de a verifica modul cum au fost pregatite examenele ce urmeaza. "Doamna de la minister", cum i se spune in inspectorat, a fost plasata in grija inspectorului general adjunct, Genovica Vulpoi. Primul examen cu care vor da piept inspectorii scolari va fi cel de capacitate. Acesta va incepe luni, cand se va sustine proba scrisa la limba si literatura romana. Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a cerut reprezentantilor Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice sa ia toate masurile de siguranta ca in timpul examenului de capacitate sa nu existe intreruperi ale furnizarii energiei electrice. Daca s-ar intampla acest lucru in timpul examenului de capacitate, ar fi imposibila transmiterea subiectelor care trebuie xeroxate pentru fiecare elev in parte. ISJ Iasi a solicitat si reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Iasi sa asigure, in fiecare scoala unde se da examen, prezenta unui cadru medical (doctor sau asistenta) in cazul in care unui copil i s-ar face rau. In ceea ce priveste xeroxurile pentru multiplicarea subiectelor, scolile care nu dispun de aceste aparate le pot inchiria pe perioada examenului, urmand ca ISJ Iasi sa suporte cheltuielile de inchiriere. Ultima proba a examenului de capacitate se va da joi, 21 iunie, iar tezele vor fi corectate in cinci centre judetene. "Tezele vor fi insotite de la scoli la centrele de corectare de echipaje ale Politiei pentru a se elimina orice risc de frauda. De asemenea, am solicitat Politiei ca, in timpul examenelor, patrule de ordine sa se plimbe pe langa scoli. Astfel, suntem siguri ca nu vor exista probleme cu persoane din afara scolii", a spus Victor Geangalau, inspector de matematica in cadrul ISJ Iasi, responsabil cu organizarea examenului de capacitate.
Anul acesta, in scolile din Iasi si din judet vor sustine capacitatea aproximativ 11.000 de elevi.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1977 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023582 (s)

loading...