News Flash:

Alocatia scolara - momeala pentru talhari

20 Noiembrie 2002
794 Vizualizari | 0 Comentarii
•Agresorul a primit 2 ani de inchisoare

Un talhar care l-a deposedat pe un elev de alocatia scolara pe trei luni de zile va ajunge in puscarie. Florin Constantin Cantea, in varsta de 24 de ani, poreclit "Gonzo", a fost condamnat ieri de magistratii ieseni la 2 ani de inchisoare. In plus, acesta va fi obligat sa-i plateasca victimei despagubiri in valoare de 150 mii lei. Pe data de 12 septembrie 2002, batausul l-a talharit pe Tiberiu Bujor de jumatate de milion de lei. Acesta din urma s-a oprit la un oficiu postal de unde si-a incasat alocatia scolara pentru trei luni, dupa care s-a asezat pe o banca si a inceput sa discute cu un prieten. In jurul orei 12, prin preajma a aparut agresorul, care le-a cerut o tigara. Fiind refuzat, Gonzo a devenit agresiv si i-a obligat pe cei doi elevi sa-si intoarca buzunarele pe dos. Dupa mai multe injuraturi si trivialitati, batausul le-a furat banii victimelor si a fugit. La un moment dat, Cantea a revenit si i-a restituit victimei o parte din bani, fiindu-i frica de consecintele faptei sale. Pe timpul anchetei penale, acesta a spus ca nu a dorit decat sa-si cumpere o sticla de bautura cu banii celor doi elevi. Pe 18 septembrie 2002, Florin Cantea a fost acuzat ca a mai savarsit o infractiune de talharie. In acest caz insa, victima Ioana Munteanu, care a fost deposedata de 300.000 de lei, a revenit asupra declaratiilor, retragandu-si plangerea.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1768 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018072 (s)

loading...