Echipa de cercetatori coordonata de Florian Lippl, de la Universitatea Ludwig Maximilians din Munchen, a studiat efectul avut asupra a 20 barbati obezi o saptamana de vacanta petrecuta la o altitudine de 2.650 metri. Barbatii aveau, in medie, o varsta de 55,7 ani si un IMC (indice al masei corporale) de 33,7. Indicele de masa corporala este raportul dintre greutatea unei persoane impartita la patratul inaltimii acesteia. Persoanele normale au un IMC cuprins intre 18,5 si 24,9, cele supraponderale intre 25 si 29,9, iar cele obeze, peste 30. Experimentul nu a inclus nicio alta modificare a stilului de viata in ceea ce priveste exercitiile fizice sau regimul alimentar. La finalul acestei saptamani petrecute la mare altitudine, cercetatorii au remarcat o pierdere in greutate a voluntarilor, o scadere a consumului zilnic de alimente si o ameliorare semnificativa a nivelului tensiunii arteriale. Aceste efecte erau inca prezente la patru saptamani de la revenirea voluntarilor la altitudini mai joase. Potrivit cercetatorilor, scaderea in greutate este, in principal, o consecinta a unei cresteri a metabolismului de baza, care corespunde cheltuielilor energetice ale organismului aflat in stare de repaus, deja remarcata cu ocazia unor studii anterioare efectuate la mari altitudini, dar si unei reduceri a cantitatii zilnice de alimente consumate. Scaderea apetitului este un simptom frecvent intalnit in cazul "raului de munte", insa pofta de mancare poate fi influentata de numerosi alti factori, precum dinamica de grup. Cercetatorii au constatat o crestere a concentratiei de leptina, un hormon a carui activare determina o scadere a apetitului. Concentratia mai mica de oxigen de la inaltimi mari s-ar putea afla la originea acestei cresteri a concentratiei de leptina.
