News Flash:

Amenzi la foc automat in dosarul de coruptie al Magdei Tepoi

6 Februarie 2007
1572 Vizualizari | 1 Comentarii
Magda Tepoi
• La termenul de judecata de ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au dispus amendarea lui Mihail Vlasov, avocatul Magdei Tepoi, cu suma de 10 milioane lei (1000 RON) pentru ca acesta a lipsit nejustificat • Expertii contabili au fost amendati cu cate 5 milioane lei (500 RON) pentru ca tergiverseaza dosarul


La termenul de judecata de ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au dispus amendarea lui Mihail Vlasov, avocatul Magdei Tepoi, cu suma de 10 milioane lei (1.000 RON) pentru ca acesta a lipsit nejustificat de la termen. Trebuie mentionat ca, inainte cu zece minute de inceperea sedintei de judecata, avocatul Vlasov se afla in fata Judecatoriei, insa drumul pana la completul de judecata a fost atat de lung incat nici Magda Tepoi nu stia unde s-a pierdut avocatul sau. "Habar nu am unde este. A spus ca vine la acest termen. Am vorbit dimineata cu el si a spus ca vine. Acum nu mai raspunde nici la telefon", a spus nevinovata Magda Tepoi.

Mai mult, pentru ca presedintele completului de judecata a simtit ca se incearca tergiversarea dosarului, i-a amendat si pe cei doi experti contabili care nu s-au prezentat ieri. Expertii, care au efectuat constatarile financiare in acest dosar, au fost citati pentru termenul de ieri pentru a da seama cu privire la expertiza efectuata. Cel mai important era faptul ca acestia au efectuat expertiza fara a avea toate actele necesare. La termenul de judecata trecut, au venit niste adrese de la Banca Romana de Dezvoltare, prin care erau comunicate aspecte privitoare la conturile bancare folosite pentru utilizarea banilor europeni. Astfel, expertii ieseni au facut o expertiza fara a lua in calcul aceste acte. Atat Directia Nationala Anticoruptie (DNA), cat si Ministerul Integrarii Europene, au contestat expertiza contabila prin care prejudiciul creat de Magda Tepoi s-a diminuat de la 211 mii Euro, la 20 mii Euro. Mai mult, ieri, DNA a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile care sa lamureasca in mod cert mai multe aspecte omise in prima expertiza. Judecatorii au acordat un nou termen de judecata pentru data de 23 februarie, atunci cand ar trebui sa se stabileasca daca va mai fi efectuata o alta expertiza.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

calin  | #6543
bravo fetito.imi place de tine.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1762 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017858 (s)

loading...