News Flash:

Americanii recomanda reducerea TVA

1 Iulie 2010
906 Vizualizari | 0 Comentarii
Camera de Comert Americana în Romania (AmCham) recomanda autoritatilor revenirea asupra deciziei de crestere a TVA sau cel putin limitarea aplicarii la anul 2010, exprimandu-si îngrijorarea cu privire la modul în care sunt adoptate si aplicate masurile cu impact asupra mediului de afaceri. "In ultima perioada asistam la numeroase încercari ale autoritatilor de a solutiona problemele acute ale economiei, însa constatam lipsa de coordonare si aliniere la nivelul factorilor de decizie si tergiversarea deciziilor datorita neasumarii acestora la nivel politic", a declarat într-un comunicat Sorin Mîndrutescu, presedintele AmCham Romania. In opinia acestuia, un astfel de mod de lucru afecteaza încrederea investitorilor prezenti si potentiali în mediul de afaceri local si are deja consecinte la nivel economic si social. Masurile recomandate de AmCham în vederea depasirii crizei economice includ, printre altele, mentinerea cotei unice de impozitare a venitului, revenirea asupra deciziei de crestere a TVA sau cel putin limitarea acestei modificari la anul 2010, limitarea si controlul riguros al achizitiilor publice prin intermediul unor structuri specializate. Alte propuneri vizeaza cresterea capacitatii de colectare a veniturilor la buget prin restructurarea sistemului si implementarea unor solutii informatice integrate, precum si modernizarea codului fiscal. Investitorii americani considera ca este nevoie sa fie elaborat un plan de redresare economica cu implicarea mediului de afaceri.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1741 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019893 (s)

loading...