News Flash:

Amy Winehouse a fost spitalizata la Londra

30 Iulie 2008
614 Vizualizari | 0 Comentarii
Amy Winehouse
Cantareata britanica Amy Winehouse a parasit, ieri dimineata, spitalul din Londra unde a petrecut o noapte sub supravegherea medicilor, in urma unei alergii pe care a facut-o la niste medicamente, potrivit purtatorului de cuvant al acesteia, Chris Goodman, informeaza France Press. Goodman a explicat ca, luni seara, la domiciliul din nordul Londrei al artistei a fost solicitat serviciul de ambulanta, Winehouse fiind transportata la University College Hospital. Agentul de presa al cantaretei a declarat ca Amy a petrecut noaptea in spital si ca a fost externata ieri pentru ca starea ei de sanatate era stabila.

Artista a facut o alergie la medicamente, a indicat Goodman. "Am fost solicitati in jurul orei 20:40 (luni seara - n.r.) la o adresa din nordul Londrei pentru o femeie care nu se simtea bine. Am trimis o ambulanta si o masina, iar pacienta a fost transportata la spital", potrivit purtatorului de cuvant al serviciului de ambulanta. Amy a mai fost spitalizata o data, in iunie, dupa ce si-a pierdut cunostinta pe cand se afla la ea acasa. Medicii au diagnosticat-o cu emfizem pulmonar in stadiu incipient. In ultimul an, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decat pentru muzica sa. Cantareata cu o voce exceptionala este cunoscuta pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinta de automutilare, anorexie si bulimie. Amy Winehouse a efectuat deja cateva cure scurte de dezintoxicare, de doar cateva zile: in august, septembrie si noiembrie 2007 si la inceputul acestui an. Winehouse, in varsta de 24 de ani, a castigat cele mai importante cinci distinctii la editia din 2008 a premiilor Grammy, pentru cea mai buna inregistrare si cel mai bun cantec - Rehab, revelatia anului, cea mai buna artista pop solo si cel mai bun album pop - Back to Black, cu care a devenit celebra la nivel international. De asemenea, cantareata a primit trei premii Ivor Novello, care recompenseaza excelenta in compozitia muzicala.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1569 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018978 (s)

loading...