News Flash:

Ancheta la Pamir SRL

4 Noiembrie 2002
1518 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ce a fost accidentat la locul de munca, elevul Daniel Iftimi a ramas infirm •Patronul firmei Pamir SRL, Gheorghe Potomeanu, risca o amenda de cel putin 80 milioane lei •Ancheta efectuata de Inspectoratul Teritorial de Munca a scos in evidenta grave nereguli

Un elev a ramas infirm in urma unui accident de munca. Daniel Iftimi, din Iasi, este elev in clasa a XII-a la Liceul Tehnoton. In perioada 13 august - 3 septembrie a.c., tanarul a lucrat la societatea comerciala Pamir SRL , fara nici o forma legala. Doua degete de la mana dreapta (falangele 3 si 4) i-au fost strivite la masina de taiat cartoane. Conform legii, patronul societatii, Gheorghe Potomeanu, trebuia sa raporteze imediat accidentul de munca la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM). Nici dupa aproximativ doua luni calendaristice de la producerea accidentului, patronul nu a informat inspectorii despre acest caz. Daniel Iftimi a facut o sesizare la Inspectorat prin care a relatat ce i s-a intamplat. Ancheta efectuata de catre inspectorii din cadrul ITM la SC Pamir SRL a scos in evidenta grave nereguli. "Patronul societatii risca o amenda de cel putin 80 milioane lei. Numai pentru ca nu a raportat accidentul de munca va primi o amenda de 20 milioane lei. Elevul accidentat lucra fara nici o forma legala, desi trebuia sa aiba un contract de munca pe o perioada determinata de timp si sa beneficieze de toate drepturile oferite de lege. Acesta a primit niste bani pentru munca prestata, dar nu a semnat nici un stat de plata. Programul de lucru stabilit de patron este peste limitele normale. Ancheta este in desfasurare si in functie de cele constatate se vor aplica sanctiunile", a declarat Eugen Fulop, inspector sef adjunct la ITM. Daniel Iftimi nu avea nici macar o fisa cu instructajul de protectia muncii. Agentii economici care presteaza munca la negru primesc o amenda contraventionala in valoare de 30 milioane lei, iar pentru neefectuarea instructajului de protectia muncii amenda are aceeasi valoare.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1983 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019020 (s)

loading...