News Flash:

Anchetarea alegerilor prezidentiale din Iran

16 Iunie 2009
525 Vizualizari | 0 Comentarii
Anchetarea alegerilor prezidentiale din Iran
Ghidul suprem iranian a cerut anchetarea acuzatiilor conform carora alegerile prezidentiale din 12 iunie au fost marcate de fraude, in cea de-a treia zi de haos declansat dupa declararea victoriei lui Mahmoud Ahmadinejad, relateaza CNN. Postul de televiziune Press TV, finantat de Guvernul iranian, a anuntat, ieri, ca Ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a solicitat aceasta ancheta. In aceeasi zi, sustinatorii opozitiei au ignorat interdictia guvernului si au organizat un mars de protest in fata Universitatii din Teheran. Potrivit martorilor, multimea scandand slogane precum moarte dictatorului s-a adunat la Universitatea din Teheran in pofida faptului ca autoritatile au respins solicitarea principalului lider de opozitie, Mir Hossein Moussavi, privind organizarea unui protest la nivel national. Capitala iraniana a fost scena unor represalii sporadice la adresa protestatarilor, pe fondul reuniunilor in masa atat in sprijinul, cat si impotriva lui Ahmadinejad, a carui declaratie ca, in urma votului de vineri, a obtinut peste 62% din voturi este contestata de Moussavi. Pe fondul continuarii protestelor din Iran, preocuparile internationale privind alegerile din 12 iunie si urmarile acestora s-au intensificat, vicepresedintele american, Joe Biden, exprimandu-si dubiile, Germania convocand ambasadorul Teheranului la Berlin, iar Israelul avertizand asupra amenintarii crescande pe care o reprezinta ambitiile nucleare iraniene. Sustinatorii lui Moussavi au afirmat, pe forumurile online, ca marsurile de protest vor continua cu sau fara acordul autoritatilor. Zeci de mii de oameni din intreaga lume le-au pus la dispozitie website-uri care gazduiesc forumuri si si-au indemnat prietenii sa poarte culoarea verde, in semn de solidaritate.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1761 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017835 (s)

loading...