News Flash:

Andrei Marga a anulat din nou intalnirea cu reprezentantii studentilor

1 Martie 2000
934 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, reprezentantii studentilor din mai multe judete ale tarii trebuiau sa se intalneasca cu Andrei Marga, ministrul Invatamantului. Intalnirea era stabilita de saptamana trecuta, insa si de data aceasta ministrul Andrei Marga a anulat-o in ultimul moment. "Ministrul Andrei Marga a dat dovada de o totala lipsa de bun simt. Este pentru a nu stiu cata oara cand anuleaza intalnirea cu noi si asta in ultima clipa. Discutiile erau programate pentru ora 13, iar ieri la ora 11, Andrei Marga a anuntat ca nu poate veni la intalnire pe care o va programa pentru alta data ce ne va fi anuntata in timp util. Ne-am saturat sa tot fim dusi cu zaharelul. Mai ales ca, pentru reprezentantii studentilor din celelalte judete ale tarii, drumul la Bucuresti este totusi un efort financiar. Efort ce s-a dovedit inutil", a spus Daniel Oajdea, presedintele Ligii Studentilor de Profil Tehnic din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iasi. Studentii incearca de mai multe saptamani sa discute cu ministrul Andrei Marga pe marginea unor mai multe probleme - majorarea burselor, a subventiilor pentru cazare si a subventiilor pe transportul CFR. Probleme pe care guvernul a promis ca le rezolva dupa greva studentilor din noiembrie anul trecut. Cea mai urgenta problema a studentilor este, momentan, subventia pentru transportul CFR. Traian Basescu, ministrul Transporturilor, a spus ca, incepand cu 1 martie, studentii nu vor mai beneficia de reducere pe CFR, din cauza datoriilor pe care MEN le are fata de Ministerul Transporturilor. "Ieri, am discutat insa cu Marian Carausu, director general responsabil cu finantarea in cadrul MEN. Spre uimirea noastra, acesta ne-a spus ca nu stie daca de astazi se suspenda reducerile acordate studentilor pe CFR sau daca MEN si-a platit datoriile catre Ministerul Transporturilor. Ne-a mai zis ca el este numai un functionar si stie doar ca revendicarile noastre au fost inaintate guvernului", a mai spus Daniel Oajdea. Studentii spera ca in cele din urma Andrei Marga sa-si faca timp pentru ei si sa gaseasca solutii la revendicarile lor. "Nu este vorba numai de reducerea pe transportul pe calea ferata. Bursele si subventiile pentru cazare nu au fost majorate asa cum a promis guvernul. In cazul in care aceste probleme nu vor fi rezolvate, cu siguranta in luna martie vom organiza marsuri si alte forme de protest", a incheiat Oajdea.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1273 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018876 (s)

loading...