News Flash:

Aniversare printre avioane

30 Iunie 2002
825 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru ca ieri s-au implinit doi ani de cand a fost numit vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi, Nicolae Ivanciu a sarbatorit evenimentul prezentand un plan deja incheiat de eficientizare a Aeroportului iesean, aflat in subordinea sa directa pe linie administrativa. "Asa cum am promis, Aeroportul din Iasi si-a extins activitatea, in primul rand prin efectuarea unui numar mai mare de curse internationale", a declarat Ivanciu.
Colaborand cu foarte multe firme de turism si cu o renumita agentie de publicitate care a lucrat pentru mai multe aeroporturi din tara, Aerogara de la Iasi efectueaza astazi zboruri in Grecia, Italia, Turcia si in multe alte tari europene. "Se poate spune ca la Iasi este aeroport international. Avem insa nevoie de o hotarare de guvern care sa-i confere acest statut in mod oficial", a adaugat Ivanciu.
O alta insitutie care se afla in subordinea vicepresedintelui CJ este Corpul Gardienilor Publici. "Am promis o alta fata a gardianului public si cred ca aceasta s-a realizat, pentru ca i s-a acordat mai multa atentie la nivelul CJ", a mai spus Ivanciu. (C.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1822 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019489 (s)

loading...