News Flash:

Anul deciziilor drastice la Universitatea Petre Andrei

29 Decembrie 2005
1093 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ce seria ilegalitatilor patronate de Niculae Niculescu a continuat si in acest an, bomba a venit la jumatatea lunii octombrie, cand CNEAA a luat o decizie drastica si fara precedent in invatamantul romanesc: retragerea acreditarii pentru Universitatea Petre Andrei si inceperea procedurilor de intrare in lichidare

Inca un an de scandaluri pentru Universitatea Petre Andrei (UPA). Totul sub bagheta autointitulatului rector Niculae Niculescu, care a adus universitatea in pragul unui blocaj institutional. Chiar daca in anul 2005 s-au regasit mai multe sperante ca la UPA lucrurile sa revina la normal, in anul care sta sa se termine, institutia de invatamant superior a fot macinata de scandaluri, care din pacate au facut ca situatia sa nu se schimbe in bine pentru studenti. Sperantele au aparut chiar in luna ianuarie 2005, odata cu rezultatele unui control al Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA). Conform rapoartelor emise atunci de institutiile de control, dictatura rectorului autointitulat Niculae Niculescu de la UPA ar fi trebuit eliminata in maximum sase luni. Raportul a scos la suprafata ilegalitati in cheltuirea unei sume de 1,5 milioane dolari de catre conducerea celei mai importante universitati particulare din Moldova. De asemenea, atunci, verdictul a specificat ca daca in termen de sase luni nu va pune in aplicare decizia Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) de repetare a alegerilor, universitatii i se va retrage acreditarea, institutia urmand sa intre in lichidare. Nici luna februarie nu a adus linistea, mai mult, Elena Niculescu, acuzata de abuz in serviciu, a intrat in atentia procurorilor Parchetului National Anticoruptie Bucuresti.

Ilegalitati confirmate de MEC

O luna mai tarziu, MEC confirma ilegalitatile lui Niculescu printr-un raspuns la un memoriu trimis de decanii Facultatilor de Psihologie si Asistenta Sociala si Stiinte Politice. Alegerile au fost invalidate prin ordin ministerial, mai mult, MEC a revenit de mai multe ori cu somatii pentru refacerea alegerilor, lucru pe care Elena si Niculae Niculescu l-au refuzat, ignorand legea. La inceputul verii, pentru o golanie de 600 mii dolari, Niculescu a facut o vizita la PNA. Cu toate aceste, o noua etapa in conflictul de la UPA a fost reprezentata de terorism psihologic impotriva contestatarilor lui Niculae Niculescu, rectorul invalidat de MEC. Mai precis, la etajele unde functioneaza Facultatea de Stiinte Politice si cea de Psihologie, Asistenta Sociala si Sociologie, alimentarea cu energie electrica a fost oprita si usile liftului din universitate blocate.

Un nou rector

La sfarsitul lunii iulie la UPA a avut loc o rasturnare de situatie. Atunci a fost ales un nou rector in persoana profesorului Tiberiu Rudica. Noul rector a fost ales de membrii Senatului Universitatii, iar alegerea acestuia a reprezentat ultimul pas pentru punerea in aplicare a Ordinului 4.310 din 14 iunie 2005 al ministrului Educatiei, Mircea Miclea. Situatia creata la UPA a fost una cu totul si cu totul inedita, universitatea avand in frunte un rector legal ales si unul care tine cu dintii de scaun, chiar daca doi ministri de culori politice diferite nu l-au validat in functie. In contrapartida, dar abia la inceputul lunii septembrie, intr-o taina totala, autointitulatul rector Niculae Niculescu a organizat inca o runda de alegeri, la fel de ilegale ca si cele organizate in 2004. Bomba a venit la jumatatea lunii octombrie, cand CNEAA a luat o decizie drastica si fara precedent in invatamantul romanesc: retragerea acreditarii pentru Universitatea Petre Andrei si inceperea procedurilor de intrare in lichidare. Numai ca pentru a fi aplicata aceasta decizie, MEC trebuie sa emita un proiect de lege in acest sens care sa intre in Parlament. Sanctiunea foarte dura pentru institutia ieseana a fost cauzata de numeroasele incalcari ale legii care s-au comis sub tutela rectorului invalidat de minister Niculae Niculescu. Insa amanarea deciziei de retragere a acreditarii a fost luata оn urma memoriului оnaintat de rectorul legal ales al UPA, prof. dr. Tiberiu Rudica.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1854 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019465 (s)

loading...