News Flash:

Aparat de un milion Euro la Spiridon

28 Octombrie 2008
839 Vizualizari | 0 Comentarii
Ultimele aparate de anestezie care trebuiau sa ajunga la unitatile sanitare iesene cu paturi au fost luate in primire de spitale. Mai exact, este vorba de sase aparate de anestezie de medie performanta care au fost distribuite catre Spitalul C. I. Parhon, Spitalul Sf. Spiridon si Spitalul de Urgente Sf. Ioan.

Aceste aparate incheie lista celor 27 care erau programate sa ajunga in acest an la Iasi. Valoarea totala a celor 27 de aparate de anestezie care au ajuns in spitalele iesene se ridica la suma de 2.207.000 lei si a fost alocata prin Ministerul Sanatatii Publice. "Au sosit si ultimele sase aparate de anestezie ce au fost deja distribuite catre spitale. Numai in acest an, la Iasi au ajuns 27 de aparate de anestezie de inalta si medie performanta. In felul acesta, nu mai exista nici o sala de operatie care sa nu beneficieze de aparatura noua de anestezie. Cele sase aparate au fost repartizate cate doua la Spitalul Parhon, la Spitalul Sf. Spiridon si Spitalul Sfantul Ioan si sunt de medie performanta tip unu. Anul acesta s-au facut investitii importante in aparatura medicala sau auxiliara", a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Iasi. In urmatoarea perioada, la Iasi, mai exact la Spitalul Sf. Spiridon, trebuie sa soseasca un nou aparat. Desi este asteptat inca din luna iunie computerul tomograf urmeaza sa soseasca la spitalul iesean abia in luna noiembrie. In valoare de 1 milion de Euro, aparatul este achizitionat prin intermediul Ministerului Sanatatii Publice.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019444 (s)

loading...