News Flash:

Ar putea fi construite inca 17 sali de sport

3 Februarie 2005
1021 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea Consiliului Judetean Iasi (CJ) a identificat 17 locatii unde ar putea fi ridicate sali de sport. Demersul efectuat de sefii administratiei judetene vine ca urmare a faptului ca Guvernul a decis sa continue programul guvernamental Sali de sport. "In judetul Iasi, un numar de 61 de scoli nu dispun de nici un fel de sala de sport. In alte 41 unitati de invatamant au fost improvizate de sali destinate orelor de educatie fizica. De asemenea, au fost identificate patru sali de sport care necesita lucrari de reabilitare imediat", a declarat ieri Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al CJ Iasi. Aceasta evidenta privind starea salilor de sport urmeaza a fi trimisa, pana la data de 10 februarie, Executivului in scopul alocarii fondurilor necesare. In ultimii doi ani, in judetul Iasi au fost construite, prin intermediul programelor guvernamentale, 11 sali de sport, valoarea totala a investitiei cifrandu-se la aproximativ 120 miliarde lei. Totusi, au existat cateva probleme in ceea ce priveste folosirea celor 11 sali de sport construite in judet. Astfel, daca acestea au fost realizate cu fonduri guvernamentale, sarcina realizarii racordurilor la retelele de utilitati a revenit consiliilor locale. In consecinta, la sfarsitul anului precedent, Consiliul Judetean a fost nevoit sa aloce sumele necesare realizarii racordurilor la utilitati, deoarece consiliile locale nu au prevazut astfel de fonduri in bugetele proprii. De asemenea, Executivul a solicitat administratiei judetene si o evidenta a terenurilor destinate activitatilor sportive. In ultimii ani, de la bugetul central nu au fost alocate fonduri pentru amenajarea unor astfel de terenuri.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1949 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018318 (s)

loading...