News Flash:

Aranjamente murdare la UMF Iasi

26 Ianuarie 1999
1590 Vizualizari | 0 Comentarii
U M F Iasi
•"mafia posturilor universitare" a mai facut o victima
•UMF Iasi tinde sa ajunga un viespar al imposturii
•candidatii incomozi sint eliminati prin mecanisme oculte


Coruptia, impostura, incompetenta si interesele de clan care macina multe UMF-uri sunt fapte arhicunoscute, dar nerecunoscute in mod oficial de autoritatile MEN, intre anii 1990-1996. Abia in anul 1997, Liga Studentilor in Medicina (LSM) l-a atentionat public pe ministrul Andrei Marga asupra (citam) "angrenajului din invatamantul medical superior romanesc, macinat de coruptie si dezinteres" si asupra "nemerniciilor care duc la degradarea continua a calitatii procesului de invatamant".Mai mult, LSMB arata ca facultatea de medicina din Romania a ajuns o institutie populata cu (citam) "profesori si asistenti corupti si imorali, impotriva carora nu s-a luat nici o masura, unii dintre ei fiind chiar promovati".

Cum s-a ajuns in aceasta stare deplorabila, specifica invatamantului mafiot de tip sud-american? Simplu, prin promovarea unor impostori si incompetenti, in urma unor concursuri de ocupare a posturilor didactice prin care s-a dorit selectarea oamenilor de nimic si inlaturarea celor valorosi, cu competente stiintifice afirmate si recunoscute.

"Trucuri birocratice" sau infractiuni penale?


Departamentul "Investigatii" al ziarului nostru este in masura sa dezvaluie mecanismele prin care la UMF Iasi sunt eliminati din concursuri anumiti candidati cu vocatie si competenta pentru cariera universitara. Acestora, de regula, li se insceneaza "mici obstacole" la trecerea asa numitei "probe a dosarului personal de concurs". Scopul acestor aranjamente necurate este de a indeparta acei candidati a caror competenta stiintifica ar putea periclita posturile vinate sau oferite celor aflati in gratiile "mafiei universitare". Ramas fara contra-candidati, protejatul-impostor ocupa, fara probleme postul scos la un concurs a carui desfasurare prezinta, totusi, aparentele legalitatii, corectitudinii si obiectivitatii. In realitate, concursul a fost viciat printr-o serie de "trucuri birocratice" care se incadreaza, in cele mai multe cazuri, in sfera infractiunilor penale (inselaciune, neglijenta si abuz in sercviciu etc.). Dar, la UMF Iasi, Codul Penal a devenit "o problema gastroenterologica", si nu una juridica.

Dosarul personal

In data de 27.11.'98, presa medicala a publicat lista posturilor medicale scoase la concurs de catre UMF Iasi. Potrivit Legii Invatamintului si Statutului cadrelor didactice, candidatii se pot inscrie la un astfel de concurs prin intocmirea si depunerea unui dosar personal la Rectorat. Procedura inscrierii este urmatoarea: candidatul primeste de la Rectorat un opis in care se precizeaza toate actele si documentele pe care trebuie sa le contina dosarul ce urmeaza a fi analizat de comisia de concurs, in scopul departajarii candidatilor. Este vorba de o serie de acte legalizate (copie diploma de licenta, de doctor in stiinte etc.), precum si de un curriculum vitae si de un memoriu de activitate profesionala si stiintifica in care se prezinta lista lucrarilor si cartilor publicate sau comunicate.

Functie de numarul si valoarea lucrarilor si cartilor de specialitate publicate, un candidat se poate departaja de un altul a carui activitate stiintifica si profesionala este cotata la un nivel mai scazut. Aceasta este o procedura de concurs pe care MEN a adoptat-o in conformitate cu standardele occidentale, care urmaresc selectarea cadrelor didactice in functie de performanta profesionala.

Dosar respins prin... abracadabra

Suntem in posesia unor marturii care pun in lumina vicierea organizarii unui concurs de la UMF Iasi. Iata ce ne declara un candidat, incomod pentru "mafia universitara", care a dorit (deocamdata!) sa-si pastreze anonimatul datorita temerilor legitime ca poate ajunge victima unor represalii si ostracizari specifice atmosferei de jungla ce domneste in lumea medicala universitara ieseana: "Am depus dosarul de concurs in conformitate cu opisul furnizat de Rectoratul UMF, pe care-l pot prezenta in xerocopie".

Inscriindu-se, asadar, in termenul de depunere al dosarului personal (pana la data de 24.12.'98), respectivul candidat a crezut in cinstea si corectitudinea care, chipurile, ar domni la Rectoratul UMF Iasi. Si a asteptat desfasurarea concursului.

Prevederile si cerintele opisului, furnizate de Rectorat, fusesera respectate "la litera". Dar mecanismele oculte (mai sus descrise) au intrat in functiune. Candidatul incomod ne relateaza: "In data de 6.01.1999 am fost anuntata de Rectoratul UMF ca mi s-a respins dosarul de concurs intrucit nu am arecomandareax de la seful de disciplina. Vreau sa mentionez ca, la inscriere, aceasta recomandare nu figura in opisul oficial de concurs".

"Modificarea ulterioara a conditiilor de concurs"


Din cele petrecute reiese ca opisul, initial considerat "oficial" de catre Rectorat, era... incomplet. Fapt contrazis de documentul pe care in prezentam in facsimilul alaturat. Documentul certifica, prin "semnatura de primire" a unui functionar din Rectorat, ca respectivul candidat incomod isi predase dosarul complet. O confirma indicatia expresa a functionarului care a scris (citam) "... conform opisului". Realmente stupefiat de acest truc birocratic, candidatul astfel inselat isi pune in mod legitim urmatoarele intrebari: "Care este caracterul legal al acestei arecomandarix? Mai intreb MEN daca o astfel de recomandare are prevalente asupra dosarului de concurs cerut de Legea invatamantului? Daca o astfel de recomandare are caracter legal la UMF Iasi, atunci ma intreb de ce nu a fost inclusa in opis, ca o conditie obligatorie de participare? Aceasta modificate ulterioara a conditiilor de concurs mi-a adus mari prejudicii materiale, morale, profesionale si chiar de sanatate.

O "recomandare" mai presus de lege

Potrivit investigatiilor noastre, posibilul contracandidat care ar vana acest post (ce se voia rezervat de catre "mafia universitara") este un apropiat al unui "decan PDSR". Acest contracandidat nu poseda nici macar o carte publicata, iar activitatea stiintifica in disciplina atacata prin concurs este una specifica impostorilor promovati ca "medici" inainte de 1989. Despre acest personaj - implicat prin nepotism si interese de clan in trucarea unui concurs, girat de Ministerul Sanatatii (MS) - vom relata intr-un episod viitor al anchetei noastre.

In contrast cu acest personaj, candidatul incomod poseda un impresionant numar de lucrari stiintifice publicate. Printre acestea se numara mai multe titluri de carti, deja apreciate in lumea medicala. In fata acestor "aranjamente murdare", acestui candidat inselat nu-i mai ramane decat sa-si puna nevinovate intrebari retorice, rostite cu disperare intr-o comunitate universitara ieseana cancerizata, se pare, de impostura si incompetenta: "Sa intelegem prin ceea ce ni s-a intimplat, ca o astfel de recomandare este mai importanta la UMF Iasi decat punctajul obtinut prin carti publicate la edituri consacrate din articole si studii aparute in revista de specialitate si participari la congrese stiintifice??"

"Lista eliminatilor"

Respectand deontologia jurnalistica, am incercat sa obtinem de la Rectoratul UMF Iasi opisul sau grila oficiala de concurs. A fost o incercare zadarnica. La UMF Iasi secretomania face casa buna cu aranjamentele necurate. Astfel, s-a mai consumat un episod al filmului "Mafia posturilor universitare de la UMF Iasi". Prin urmare, inca un specialist valoros a fost impiedicat sa acceada la o cariera universitara binemeritata.

Cazul descris mai sus (asupra caruia vom reveni cu noi dezvaluiri) confirma actiunea "mafiei universitare iesene" de indepartare, marginalizare si ostracizare a varfurilor profesionale. Sa reamintim citeva nume: dr. asist. univ. Eugen Brailoiu (blocat la concursul de sef lucrari - actualmente, dupa ostracizare, emigrat in SUA ca cercetator de elita la o mare universitate); dr. Mihai Rugina (specialist atestat la o renumita institutie medicala din Franta, dar blocat la ocuparea postului de asistent universitar - in prezent, emigrat in Franta); dr. asist. univ. Aurica Rugina (eliminat din cursa pentru postul de sef lucrari, desi poseda o competenta profesionala consacrata in 20 de ani de activitate didactica universitara - dupa ostracizare, inca ramasa in Romania). (Va urma)

umf men lsm andrei marga codul penal dosarul personal pdsr
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020843 (s)