News Flash:

Aratarea Domnului

7 Ianuarie 2008
921 Vizualizari | 0 Comentarii
Comunitatea catolicilor din Iasi a sarbatorit ieri Epifania (Aratarea) Domnului sau, cum mai este numita aceasta sarbatoare, Boboteaza. Daca pentru ortodocsi sarbatoarea Botezului Mantuitorului Hristos releva preponderent invesmantarea spirituala a lui Mesia prin botezul cu apa savarsit de Sfantul Prooroc Ioan, pentru catolici accentul cade pe recunoasterea lui Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acestea sunt doua momente dintr-unul si acelasi ritual religios.

De aici si denumirile oarecum diferite dar in esenta cu aceleasi trimiteri. In momentul Botezului, Ioan il recunoaste pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, iar glasul divinitatii se dezvaluie (epifanie) si, prin chipul de lumina spune "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit". Astfel, Hristos, in mod public, este aratat drept ceea ce este: Mesia. Iar Proorocul Ioan il boteaza, la fel ca pe ceilalti, implinind legea. La liturghia de ieri, catolicii au incantat si cateva versuri foarte sugestive legate de aceasta sarbatoare. "Slava Domnului rasare deasupra ta. Toate neamurile pamantului te vor adora pe tine, Doamne. Acum s-a descoperit ca paganii sunt mostenitori ai fagaduintei impreuna cu noi. Am venit de la rasarit ca sa ne inchinam regelui". Aceasta deoarece magii, ajunsi la apa Iordanului, incuviinteaza ca a sosit momentul ca Evangheliile sa fie facute cunoscute pretutindeni. Dupa cum a lasat marturie si Sfantul Augustin, foarte importanta era epifania (dezvaluirea, aratarea divinitatii) si vizita magilor. Epifania lui Dumnezeu este atat fata de evrei cat si fata de pagani si de apostoli, care il vor insoti de acum pe Hristos cel botezat de Proorocul Ioan.

epifania aratarea domnului boboteaza mesia hristos sfantul augustin
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2539 (s) | 24 queries | Mysql time :0.093882 (s)

loading...