News Flash:

Arbitrii le rad in nas fotbalistilor Politehnicii

11 August 2008
1292 Vizualizari | 1 Comentarii
Arbitrii le rad in nas fotbalistilor Politehnicii
• In primele trei etape ale sezonului intern, Poli Iasi este echipa cea mai dezavantajata de deciziile brigazilor de arbitri • Pana acum, in doar 270 de minute, fotbalistilor ieseni le-au fost refuzate cel putin doua lovituri de pedeapsa, care ar fi putut schimba soarta partidelor respective • Bomboana pe coliva a fost pusa de Augustus Constantin, un central care iubeste foarte mult culorile ros-albastre • Deciziile potrivnice ale arbitrilor nu scuza insa jocul mediocru al trupei lui Ionut Popa


Debutul dezastruos al fotbalistilor ieseni in noul sezon al Ligii I a involburat apele in dealul Copoului. Fara doar si poate, principalii vinovati pentru startul slab al Politehnicii sunt jucatorii si staff-ul tehnic al echipei, care nu a reusit sa gaseasca inca formula optima si nici nu a reusit sa-si motiveze fotbalistii. Fara Onut, apararea este penibila de multe ori, Poli incasand nu mai putin de 7 goluri, dupa ce capitanul a iesit accidentat la Craiova. Cel mai probabil, jucatorul din defensiva ieseana va reveni pe teren abia la meciul din etapa viitoare, de la Bistrita. In plus, nici portarul Cristian Branet nu mai este in forma, gafand in dese randuri, inclusiv la al doilea gol al Stelei, in acest debut de sezon. Nu este exclus ca la jocul cu Bistrita, programat sambata, de la ora 18.00, intre buturile formatiei din Copou sa apara Razvan Plesca. La mijlocul terenului, Ionut Popa a incercat mai multe variante, dar deocamdata, ramane senzatia ca iesenilor le trebuie un veritabil conducator de joc care sa poata distribui baloanele spre oamenii din ofensiva. In acest sens, o solutie ar putea fi macedoneanul Stojan Ignatov, un jucator care s-a accidentat inainte de startul sezonului si care ar putea fi fotbalistul care sa faca diferenta in linia mediana. Cat despre atac, nu prea este nimic de spus, in viziunea tactica a lui Ionut Popa acest compartiment fiind clar neglijat. Totusi, dupa ce Bilba a fost lamentabil in primele doua meciuri, aparitia lui Ciprian Tanasa in jocul de vineri impotriva Stelei da sperante Politehnicii ca dupa plecarea lui Cristea, gruparea din Copou poate avea un nou om de gol in primul unsprezece. Mai mult decat atat, presedintele clubului, Sorin Boca, a anuntat ca antrenorul Ionut Popa il va testa pe sarbul Lazar Popovici, un jucator care a mai fost in probe si la Otelul Galati. Impresariat de Florin Iacob, atacantul Lazar Popovici are 24 de ani, 1,94 m inaltime si a evoluat ultima data la echipa de prima liga din Serbia, FK Cukaricki Stankom. "Antrenorul Ionut Popa ne-a solicitat intarirea compartimentului ofensiv si de aceea am adus un jucator de gabarit. Este vorba de atacantul Lazar Popovici. Acesta va ramane in probe la echipa noastra in urmatoarea saptamana, iar daca va confirma, il vom legitima. Noi il urmarim pe Popovici de mai mult timp si acum am reusit sa-l aducem", a declarat Sorin Boca.

Arbitraje potrivnice

Dincolo de jocul mediocru si sub asteptari al lui Branet si compania, rezultatele slabe ale Politehnicii mai au o cauza majora. In primele trei etape ale sezonului intern, Poli este echipa cea mai dezavantajata de deciziile brigazilor de arbitri. Pana acum, in doar 270 de minute, fotbalistilor ieseni le-au fost refuzate cel putin doua lovituri de pedeapsa, care ar fi putut schimba soarta partidelor respective. Mai intai, la Craiova, arbitrul Victor Berbecaru s-a facut ca nu vede o imbranceala clara a lui Gaman asupra lui Milea, la scorul de 0-0 si in loc sa fie 1-0 pentru Poli (pe fondul unui joc foarte bun al iesenilor in prima repriza), pana la urma, oltenii au obtinut un succes, scor 2-0. A urmat meciul cu FC Vaslui, cand arbitrul Sorin Corpodean a dictat foarte usor fault la golul doi al trupei lui Porumboiu. De asemenea, Corpodean putea sa fluiere lejer (acoperit de regulament) fault in atac la Branet, la prima reusita a vasluienilor. Totusi, in jocul cu FC Vaslui, Poli a avut si o decizie favorabila, cand Bersnjak a executat fara sa astepte fluierul arbitrului o lovitura libera, din care iesenii au marcat singurul gol de pana acum. Bomboana pe coliva a fost pusa de Augustus Constantin, un central care iubeste foarte mult culorile ros-albastre si care a dat o mana serioasa de ajutor Stelei sa plece cu toate cele trei puncte de la Iasi. In mod incredibil pentru un purtator al ecusonului FIFA, Augustus a inchis ochii la un fault clar al lui Nesu asupra lui Pecnik, la scorul de 1-0 pentru Steaua. Desi slovenul a fost busculat clar in careu, Augustus Constantin s-a facut ca nu vede infractiunea clara si a lasat jocul sa continue. De asemenea, in minutul 27, Bersnjak a cazut dupa un duel cu fundasii stelisti, iar in mod total eronat, centralul din Ramnicu Valcea l-a avertizat pe jucatorul Politehnicii pentru simulare. Dincolo de aceste doua faze clare, maniera lui Augustus Constantin a fost evident pro Steaua, lucru care ar fi trebuit notat in raportul de joc si de observatorul pentru arbitri, Nicolae Grigorescu. Cel mai probabil, fiul presedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) va fi retinut de la delegari o etapa, dupa care va reveni la centru, in timp ce Poli nu mai poate recupera punctele pierdute in disputa cu Steaua.



arbitraje potrivnice
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Dan  | #40569
Adevarat ! Pe POPA nu-l preocupa atacul ...cel mai bun atac este ...apararea ! pare a zice stapanul ! Consecintele se vad si numai eficienta de exceptie a lui Balba a mentinut IASUL in A anul trecut! Acum POPA crede ca daca aduce " basketbalisti " la echipa ...se va rezolva ! Asa ar putea lua de la echipa de basket 2-3 si testa ....Far ` de atac ....? care va-zica nu le are! B-ul se vede tot mai clar!!Sa mai dea BOCA drumul la vreo 2-3 jucatori , pe langa TINCU, TOMA , MARK , chiar Palimaru si putem incepe pregatirile pentru a realiza macar baremul!! Felicitari autorului articolului ! Se cunoaste ca iubeste IASII ..!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1778 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018805 (s)

loading...