News Flash:

Arestat pentru ca a zdrobit un pieton care mergea regulamentar

16 Septembrie 2010
1279 Vizualizari | 2 Comentarii
• Judecatorii au dispus, ieri, emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile, pe numele lui Constantin Ionita, un sofer care a accidentat mortal un tanar de 18 ani • Rinichii victimei au fost donati de familie unor oameni bolnavi • Soferul a intrat pe contrasens si a izbit in plin pietonul care circula regulamentar

Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au decis arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Constantin Ionita, de 32 ani, pentru ca a accidentat mortal un pieton care circula regulamentar pe marginea strazii. In urma cu doua zile, lucratorii de la Serviciul Politiei Rutiere au retinut barbatul si l-au adus, ieri dimineata, la audieri, in fata procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi. Barbatul a avut o atitudine de parca nu s-ar fi intamplat nimic si totul a fost o greseala minora. Dupa audierea de ieri de la Parchet, acesta a fost dus in fata magistratilor de la Judecatoria Iasi. Judecatorii nu au stat prea mult pe ganduri si i-au dat mandat de arestare pentru 29 de zile. Accidentul a avut loc pe data de 9 septembrie, in jurul orei 21.00, in localitatea Tomesti. Vremea era destul de urata, vizibilitatea fiind foarte redusa. Constantin Ionita tocmai se urcase la volanul unui autoturism marca Opel Vectra si nu a tinut cont de vremea de afara si de locul in care trebuia lasata pedala de acceleratie. A condus cu viteza neadaptata la regimul de trafic si a intrat pe contrasens. Astfel, a izbit in plin un tanar de 18 ani, care circula regulamentar pe marginea drumului. Dupa ce a fost aruncat in aer si zdrobit de asfalt, adolescentul a fost transferat in stare foarte grava la Spitalul de Urgente Sf. Ioan. Incercarile medicilor de a-l salva au fost zadarnice. Pentru ca nu mai avea nici o sansa de supravietuire, familia baiatului a fost de acord sa doneze rinichii acestuia unor oameni care aveau nevoie de asa ceva. Cea mai grava leziune, pentru care tanarul nu a mai putut fi salvat, a fost la cap. Soferul se afla in masina alaturi de sotia sa si de copil. Nimeni nu a mai fost accidentat. Barbatul avea o alcoolemie de 1,40 la mie. Acesta nu este la prima abatere rutiera, in anul 2005 fiind prins in stare de ebrietate la volan.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

parinti-fosti colegi  | #123530
Sincere condoleante familiei indurerate. Regretam decesul fiului lor, care a murit nevinovat. Prea tanar a disparut.
ramona radup  | #123596
stiti ca nu are nici o remuscare pt bietul copil?ii este frica doar ca a mers la puscarie!pina in ultima clipa a fost convins ca va lua pedeapsa cu suspendare!oricum e inconstient!tot timpul a mers baut la volan!pacat ca a trebuit sa plateasca un ingeras pt asta
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2664 (s) | 22 queries | Mysql time :0.139777 (s)

loading...