News Flash:

Argentina face show in Africa de Sud

18 Iunie 2010
578 Vizualizari | 0 Comentarii
Argentina a facut show impotriva coreenilor
• Argentina a invins cu scorul de 4-1 pe Coreea de Sud si este ca si calificata in optimi • Higuain a reusit prima tripla a Campionatului Mondial si sud-americanii au aratat ca merita sa fie considerati favoriti la castigarea trofeului • In celalalt meci din Grupa B, Grecia a revenit spectaculos si a invins cu 2-1 Nigeria, dupa ce fusese condusa cu 1-0

Cu Diego Armando Maradona pe banca tehnica si cu un lot super-valoros, nationala de fotbal a Argentinei face show in Africa de Sud. Argentinienii au invins cu 4-1 pe Coreea de Sud si sunt aproape calificati in optimile de finala ale Campionatului Mondial. A fost meciul lui Gonzalo Higuain, care a reusit primul hattrick de la Mondiale. Argentina este virtual calificata in optimi si teoretic poate pierde biletul spre faza finala doar daca pierde in fata Greciei la scor in ultima etapa a grupelor, coroborat cu o victorie la scor a Coreei de Sud in fata Nigeriei. Elevii lui Maradona au jucat frumos, Messi a fost un servant ideal pentru faze decisive. Argentina poate mult si, daca joaca pe un trend ascendent, nu are cine sa ii stea in cale. In minutul 17, Messi a centrat bine dintr-o lovitura libera de pe stanga, iar Park Chu-Young a deviat nefericit cu genunchiul in propria plasa. Registrul tactic nu s-a schimbat dupa deschiderea scorului, argentinienii continuand sa atace linistiti, in cautarea golului cu numarul doi, pentru a nu mai trai aceleasi emotii ca si in meciul cu Nigeria. Dupa un sut frumos din lovitura libera al lui Tevez in minutul 28, sud-americanii s-au distantat pe tabela, cinci minute mai tarziu, cand Higuain a reluat cu capul din patru metri, dupa o lovitura libera executata inteligent. A fost o pozitie suspecta de ofsaid, dar varful Realului s-a aflat in pozitie corecta. Dupa o noua ocazie a lui Messi, la pauza s-a intrat cu 1-2. La una dintre putinele actiuni de atac, sud-coreenii au inscris in minutul 45 prin Lee Chung-Young, care a profitat de o greseala de incepator a lui Demichelis si a redus din diferenta. Partea a doua a avut un ritm mult mai bun. Golul reusit le-a dat curaj sud-coreenilor, care au fost mult mai prezenti in joc, simtind ca pot produce surpriza. Inainte de final, Kun Aguero, abia introdus pe teren, a facut sah-mat apararea adversa in doar trei minute, punand serios umarul la doua goluri. Mai intai, in minutul 77, ginerele lui Maradona i-a pasat excelent lui Messi, iar sutul acestuia a ricosat la Higuain, care a inscris, dintr-o pozitie suspecta de ofsaid, din doi metri. Trei minute mai tarziu, a venit randul lui Messi sa paseze superb catre Aguero, iar acesta a centrat ideal pentru primul hattrick de la acest turneu final, reusit de Higuain cu o lovitura de cap.

Grecia a invins Nigeria

In celalalt meci al grupei, Grecia a obtinut prima sa victorie la un turneu final, dupa ce a invins reprezentativa Nigeriei, scor 2-1, ambele goluri ale grecilor venind in superioritate numerica, dupa ce Kaita a primit rosu in prima repriza, la 1-0 pentru Nigeria. Dupa infrangerea cu 2-0 in fata Coreei de Sud, in primul meci al mondialului african, Grecia avea nevoie ca de aer de o victorie in meciul al doilea al grupei, cel cu Nigeria. La doar 18 minute de la fluierul de start, africanii au deschis scorul, in urma unei faze fixe din partea stanga. Mingea a ajuns la Uche Kalu in fata portii, care a deviat nestingherit cu capul in plasa, Tszorvas fiind nevoit sa scoata mingea dintre ate. Desi au inceput foarte slab meciul, sansa le-a suras grecilor in minutul 36, cand arbitrul columbian i-a aratat pe buna dreptate direct cartonasul rosu lui Kaita, pentru lovirea cu piciorul a unui adversar in momentul cand jocul era oprit. Dupa cateva ocazii de a inscrie, golul egalizator a venit in ultimul minut dinaintea pauzei, Salpingidis punandu-si toata forta intr-un sut, care a fost deviat usor de un adversar la coltul lung. A fost primul gol al grecilor la un campionat mondial. Jocul spectaculos a intrat in scena in partea secunda a meciului. Mai intai nigerienii au dat impresia ca nu sunt in inferioritate numerica si puteau trece din nou in avantaj pe tabela prin acelasi Uche Kalu. Dupa o serie de ocazii la ambele porti, pana la urma, africanii au cazut fizic si au fost sufocati de presiunea elenilor spre final. Torosidis a reusit sa inscrie pentru 2-1 in minutul 71, dupa ce excelentul portar Enyeama a scapat in fata un sut puternic trimis de Tziolis din afara careului. Nigeria mai are sanse infime de a se califica in optimi, in timp ce Coreea de Sud si Grecia vor lupta si meciul direct pentru un loc intre primele 16 echipe din Africa de Sud.

Galerie Foto

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1608 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017180 (s)

loading...