News Flash:

Arta de a trai

21 Mai 2009
773 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru DOBRESCU
Timpul nu se atinsese parca de el. Inalt de ziceai ca nu se mai termina, ramasese tot subtire ca o pastaie. Doar brazdele de pe obraji si de pe frunte aratau mai adanci decat acum patruzeci de ani, cand il intalnisem intaia data. La inceputul anului al doilea de facultate, ne pomeniseram cu acest nou coleg, transferat de la Bucuresti - explica el cui voia sa asculte- din motive familiale. Ne impresionase din prima clipa prin altitudinea mult peste medie a trupului, dotat cu membre nesfarsite, din pricina careia il botezaseram Cocostarcul. De obicei, vecinatatea unei persoane croite dupa masuri uriesesti iti da, fara sa vrei, o stare de inconfort, fie si numai pentru ca a purta o discutie cu ea inseamna sa te uiti neaparat in sus. Ei bine, in cazul Cocostarcului, aceasta neplacuta senzatie nu exista. Daca nu avea unde sa se aseze, instituind astfel raporturi de la egal la egal, isi adapta trupul, numai el stia cum, la inaltimea interlocutorilor. In preajma marunteilor, devenea ca prin farmec mic de stat, iar alaturi de cei mai rasariti curbura sirei spinarii i se destindea pana sa ajunga la nivelul lor. Multa vreme nu am incetat sa ma minunez de metamorfozele fizice ale colegului nostru, pe care eram inclinat sa le trec in seama unei politeti exagerate. Abia mai tarziu, aveam sa realizez ca nici el nu se simtea tocmai bine in propria piele, straduindu-se sa "corecteze" ce se putea corecta prin variatia arcuirii coloanei vertebrale. Mai ales vecinatatea dascalilor liliputani producea efecte spectaculoase, din semnul de mirare cu care putea fi asemuit Cocostarcul ramanand doar un prea de timpuriu garbov semn de intrebare.
Altminteri, filiformul nostru coleg era prin definitie un taciturn, preferand comunicarii verbale exprimarea prin semne. Reactia lui obisnuita era incuviintarea din cap a spuselor celorlalti si numai arareori rostirea cu voce tare a vreunui "Da" sau "Asa e", superlativul absolut al neconditionatului sau acord. Nu tin minte sa-l fi vazut vreodata dezaproband ceva, nici contrazicand pe cineva. De va fi avut cateodata alte pareri, le pastra invariabil pentru sine. In rest, era intruchiparea constiinciozitatii: nu lipsea nici sa-l pici cu ceara de la cursuri, citea recomandarile bibliografice pana la ultimul rand si le rezuma cat si cum il ducea mintea, redacta referate stangace, la a caror lectura obisnuiam sa ne amuzam. Noi, cestilalti, ne mai faceam ca uitam de obligatiile scolare, scuzandu-ne la o adica prin invocarea celor mai nastrusnice jocuri ale intamplarii. Dar Cocostarcul se achita de indatoriri ca o masinarie si, chiar daca rezultatele erau mediocre, erau totusi rezultate. Fireste ca ne irita, pe moment, aceasta constanta punctualitate si unii nu se sfiisera sa i-o reproseze, considerand-o lipsa de colegialitate. Insa dezarmau repede in fata gesturilor de incuviintare ale "vinovatului", intarite la nevoie cu monosilabe afirmative, incat mai sa crezi ca, in asemenea situatii, Cocostarcul isi era infinit mai nesuferit siesi.
Dupa terminarea facultatii, l-am pierdut din vedere. Auzisem, la un moment dat, ca se stabilise undeva in Ardeal, pe urma ca fugise in Occident. Informatia mi se paruse, atunci, imposibil de asociat cu personajul pe care-l cunosteam: Cocostarcul luand o astfel de hotarare pe cont propriu reprezenta, in ochii mei, o contradictie de termeni. Deunazi, l-am intalnit pe strazile Iasilor. Brusc, a capatat inaltimea mea si, dupa exclamatiile de surpriza, in special ale mele, ne-am oprit pe o terasa. Acolo, eu am vorbit minute in sir despre cate mi se intamplasera in ultimele decenii, iar el, conform stiutei obisnuinte, a dat aprobator din cap. Apoi, cum nu catadixea sa iasa din mutenie, l-am tras de limba. Asa am aflat ca fugise in Germania indata dupa 1980, ca se angajase muncitor necalificat la o fabrica de motoare, ca se calificase strungar si, iesind de curand la pensie, voise sa revada orasul studentiei. Totul cuprins in trei fraze economice. Pe urma, iarasi tacere.
- Am o curiozitate, i-am zis. Am observat ca ai tendinta de a atenua diferenta de inaltime fata de semeni prin incovoierea spatelui. Si-mi mai aduc aminte, sper sa nu gresesc, ca lasai mereu a se intelege ca subscrii parerile celor din jur, evitand sa-ti exprimi punctele proprii de vedere, pe care - nu ma indoiesc - le aveai. Erau gesturi reflexe ori premeditare?
Cocostarcul m-a privit lung, a scos din buzunar un pachet de tigari, si-a aprins una, a zambit si a zis:
- Dragul meu, in viata nu e bine sa sari in ochi. Nici prin infatisare, nici prin vorbe, nici prin fapte. Pe mine Dumnezeu m-a facut mai inalt decat calapodul si cu gura mare. Statura nu aveam cum sa mi-o ajustez altfel decat purtandu-ma adus de spate. Cat despre gura, datorita ei am fost exmatriculat la Bucuresti, reusind cu chiu si vai sa ma reinscriu in anul urmator la Iasi. Am tras invatamintele de rigoare si mi-am educat gura sa se deschida numai cand e absoluta nevoie. Altfel, cine stie ce as mai fi patimit!
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1797 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018052 (s)

loading...