News Flash:

Arta decorarii corpului uman

12 Decembrie 2009
2942 Vizualizari | 0 Comentarii
Arta decorarii corpului uman
Afisat la 08:10

Prin descoperiri vechi de secole, studiile antropologice atesta ca, de mii de ani, oamenii se afla in cautarea unor tehnici si mijloace de individualizare, care sa permita disocierea vizuala a insului sau a tribului de restul populatiei, dar si apartenenta la un grup sau o idee. Fiecare continent, fiecare cultura, rasa si religie are o forma de intelegere si aplicare a ritualurilor de modificare corporala, fie ca ne referim la tatuaje, perforari, rani cicatrizate sau oricare dintre variatele metode de personalizare trupeasca. Insa, nu doar diferentierea a reprezentat un criteriu al modificarilor corporale, ci si estetica. Din vremuri stravechi, oamenii au incercat sa isi schimbe aspectul fizic nu doar din dorinta de a fi altfel, dar si pentru a accede la ceea ce ei considerau frumusetea suprema.

Tatuajul - marcaj definitiv

Tatuajele de diferite forme si marimi, ascutirea dintilor, alungirea lobilor urechilor, introducerea unor obiecte in buze, dopurile pentru nari, gaturile de girafa, modelarea craniilor si a talpilor - sunt numai cateva exemple de modificari corporale traditionale, de natura - mai ales - tribala. Mumiile tatuate, descoperite de-a lungul secolelor, din Egipt pana in estul si in vestul Europei, si din Nordul Arctic pana in junglele Mezoamericii, atesta preocuparea straveche a omului de a-si personaliza corpul, stand drept marturii permanente ale faptului ca tatuajul nu este nicidecum apanjul societatilor moderne.

Capitanul James Cook este cel care, in urma intoarcerii din primul sau voiaj, a introdus cuvantul "tatoo" in vocabularul englez, de unde a fost preluat, in forme usor modificate, de celelalte limbi europene. Impreuna cu echipa sa de naturalisti, capitanul Cook a continuat sa se documenteze cu privire la practicile de insemnare si strapungere a corpului in cazul diferitelor triburi si culturi pe care le-a intalnit in cele trei expeditii intreprinse in jurul lumii in anii 1700. De la el ne parvin primele informatii si reprezentari ale uneltelor manuale primitive de tatuare precum si ale greutatilor pentru urechi si ale podoabelor menite sa largeasca, sa traga, sa strambe, sa alungeasca diferitele zone ale corpului la dimensiuni nebanuite.

Tatuajul, asa cum il cunoastem noi azi, a evoluat timp de secole si, desi religia si guvernele au incercat sa infiereze acest obicei, el este astazi mai popular decat oricand altcandva. Curentul hippie si cel Rock and Roll se fac probabil cele mai vinovate, prin conceptele lor icnonografice, de promovarea si mentinerea fenomenului tatuarii in randul societatilor moderne, aceste miscari influentand masiv industria tv si cinematografia. Astazi, tatuajuele au ajuns la nivelul la care pot fi considerate crampeie de arta, caci specialistii sunt capabili sa aplice pe pielea umana adevarate capodopere, rivalizand cu cele mai spectaculoase desene si picturi pe planse sau pe panza.

Tatuajul se realizeaza prin inserarea cernelei permanente in straturile pielii, avand in general rol decorativ, dar si de identificare sau marcare, asa cum se intampla in cazul penitentilor sau al animalelor. Tatuajele au fost practicate in toata lumea. Ainu, populatia indigena a Japoniei, purta prin traditie tatuaje faciale. Astazi berberii din Tamazgha (Africa de Nord), Maorii (Noua Zeelanda) si populatia Atayal din Taiwan isi aplica inca aceleasi tatuaje faciale traditionale vechi de secole. Tatuajul era larg raspandit printre polinezieni si in randul unor grupari tribale din Filipine, Borneo, Insulele Mentawai, Africa, America de Nord si de Sud, Mezoamerica, Europa, Japonia, Cambodgia, Noua Zeelanda si Micronezia. Originea termenului "tatuaj" provine din polinezianul "tattow" sau "tatau", iar practica isi are radacinile in vremurile neolitice in Eurasia.

"Ozzie, Omul Gheturilor", datand din mileniile V - IV i.Hr., a fost descoperit in valea Otz din Alpi si avea aproximativ 57 de tatuaje cu carbon, constand in simple puncte si linii pe coloana vertebrala, in spatele genunchiului stang si pe glezna sa dreapta. Alte mumii purtatoare de tatuaje si datand de la finele mileniului II i.Hr. au fost Mumia de Amunet din Egiptul Antic si mumiile din Pazyryk si de pe Platoul Ukok.

Germanicii pre-crestini, celtii si alte triburi din centrul si din nordul Europei erau adeasea tatuati abundent. Pictii, de exemplu, erau faimosi pentru tatuajele lor cu cardama sau cupru. Iulius Cezar a descris aceste tatuaje in Cartea a V-a a "Razboaielor Galice". In Japonia, tatuajul se crede ca dateaza din Paleolitic, de acum aproximativ 10.000 de ani, insa tatuajele de natura occidentala de astazi isi au originile in Polinezia si in descoperirea notiunii de "tatau" de catre exploratorii secolului XVIII. Practica polineziana a devenit populara in randul marinarilor europeni, inainte de a se raspandi la modul general in societatile vestice.

Tatuajul a fost si este folosit in scopuri decorative si spirituale, in scopuri de identificare, dar si cu rol cosmetic sau medical. Alaturi de piercing-uri (obiecte metalice inserate in diverse organe si parti ale corpului), tatuajeleau fost adesea asociate in societatile civilizate cu mediile frivole si anturaje nocive, insa in ultimii ani aceasta prejudecata a inceput sa piarda teren.

Din acelasi registru al modelarii pielii umane mai face parte si tatuarea cu Hena. La origine, este vorba despre o planta naturala utilizata timp de multe secole cu rolul de colorant. Aceasta creste in medii calde, iar in trecut oamenii o foloseau pentru colorarea tesaturilor si a lucrurilor din lemn. Astazi, hena este folosita in arta decorarii corpului, in aplicarea tatuajelor non-permanente, dar si pentru vopsirea podoabei capilare. Hena contine un agent chimic responsabil pentru colorare. Acesta are culoarea rosie, dar clorofila din hena il mascheaza.

Cicatrizarea si buzele lungi

Tatuarea este o modificare vizuala spectaculoasa a corpului uman, insa, privind mai adanc in istorie si in unele spatii geografice, putem constata cu usurinta ca acest obicei este mai degraba o joaca, comparativ cu alte practici cu acelasi scop. Modificarile trupesti au fost duse la extrem sau au degenerat adeasea in mutilari, care mai de care mai... creative.

In Africa si Australia spre exemplu, pigmentarea naturala a multor populatii indigene este prea inchisa pentru ca tatuarea pielii lor sa serveasca drept semn distinctiv. De aceea, in unele cazuri, oamenii au apelat la cicatrizarea ritualica si la alte forme evidente de mutilare. Practicata de ambele sexe si in grade foarte diferite, cicatrizarea poate fi considerata drept una dintre cele mai de impact forme de "auto-infrumusetare". Nefiind limitata doar la populatiile de culoare, aceasta metoda a fost prevalenta si in Egipt si Mezoamerica.

Inca foarte populara in multe tari africane, in Noua Guinee si chiar in Noua Zeelanda, cicatrizarea este consideranta o importanta componenta estetica. In triburile africane, ea este executata atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, cu ajutorul unor instrumente ascutite de facut incizii, in asa fel incat forma tesutului in care se va cicatriza o rana sa fie controlat si predefinit.

Cicatrizarea implica frecarea ranilor cu seva acida a unor plante, cu praf de pusca sau carbune, cauzand arsuri permanente, cunoscute sub denumirea de cicatrici cheloidale. Nu numai ca aceste forme de modificare a corpului sunt considerate foarte placute vizual, insa ele si transmit mesaje sociale complexe. Membrii triburilor Maori, din Noua Zeelanda, simt ca trupurile lor nu sunt complete daca nu si le acopera cu traditionalele insemne cicatrizate, denumite moko. In zilele noastre, moko sunt executate cu ajutorul unui instrument special, dar in vechime erau incarnate cu uhi, un instrument asemanator unui cutit, ce acoperea pielea de caneluri.

Oamenii Mursi sau Murzu sunt un trib de crescatori de vite din Etiopia, care traiesc in apropierea granitei cu Sudanul, una dintre cele mai izolate regiuni ale tarii. Populatia Mursi este estimata la aproximativ 6.000 - 10.000 de indivizi. Femeile Mursi sunt faimoase pentru ca poarta farfurii mari in buze, un semn de anduranta, maturitate si prin urmare, de frumusete in randul comunitatii. Este vorba despre discuri din lut sau din lemn inserate in buza inferioara, reprezentand chiar o necesitate in aceste triburi. Femeile din Musi sau Surma isi gauresc buzele in jurul varstei de 15-18 ani, cu sase luni inainte sa se marite.

Doi si uneori chiar patri dintre dintii din fata ai mandibulei sunt indepartati, iar o incizie de 1-2 centimetri este realizata pentru a permite introducerea unui mic buson de lemn in taietura. 2-3 saptamani mai tarziu, dupa vindecarea ranii, acesta este inlocuit cu unul de dimensiuni sporite. Primul buson argilos este confectionat de purtator insusi si multe femei se mandresc sa il poata orna. Diametrul final al discurilor variaza intre 8 si 16 centimetri si unele cercetari antropologice sustin ca ele sunt un semn de importanta sociala in cadrul tribului.

Cu cat este mai mare "farfuria" cu atat este mai important purtatorul in comunitatea tribala. Dupa casatorie, busoanele din buze sunt indepartate, iar buzele raman atarnande si incretite. Practica intinderii buzei inferioare pana la dimensiuni uluitoare nu este limitata doar la cateva triburi africane izolate, ci poate fi intalnita peste tot in lume. Aborigenii africani, sud-americani si arctici cred ca supradimensionarea buzei reprezinta forma ultima de frumusete.

Lobi intinsi, nari indopate si gaturi de girafa

Dar nu numai femeile isi alungesc parti ale corpului ca ritual de maturizare. Rikbaktsa este un grup etnic ce traieste in padurea tropicala a Amazonului, in regiunea Mato Grosso din Brazilia. Mai sunt denumiti si Orelhas de Pau ("Urechi de lemn), din cauza obiceiului barbatilor de a purta discuri de lemn in lobii alungiti ai urechilor.

Baietilor Rikbaktsa le sunt strapunse urechile in timpul unei celebrari ritualice la varsta de 14 sau 15 ani, atunci cand devin capabili sa vaneze singuri animale de dimensiuni mari si sunt constienti de importanta ceremoniile traditionale. Ritualul de trecere marcheaza tranzitia tanarului de la copilarie la maturitate, calificandu-se totodata pentru insuratoare si schimbandu-si numele de copil cu cel de adult. Tribul Rikbatska numara in prezent 909 membri.

De asemenea, exista bizarul tribul Apatani care traieste in valea Ziro din statul indian nord-estic Arunachal Pradesh. Femeile Apanti erau considerate cele mai frumoase din toate triburile Arunachal; atat de frumoase, incat trebuiau sa isi strice din infatisare ca sa fie mai putin atractive si sa nu motiveze invazii din partea altor triburi. Ca atare, femeile Apanti purtau dopuri mai de lemn in nari.

Kayan este o minoritate etnica Tibeto-Burmana din Myanmar, faimoasa mai ales pentru multele inele metalice pe care femeile de aceasta etnie le poarta in jurul gaturilor, alungindu-si-le la proportii neobisnuite. Din cauza conflictelor generate de regimul militar, multe triburi Kayane au parasit Myanmarul la finele anilor 1980 si la inceputul anilor 1990 pentru a se muta in Thailanda, acolo unde gaturile lungi ale femeilor au devenit atractii turistice.

Bratarile sunt infasurate in jurul gaturilor fetitelor cand acestea au varsta de aproximativ cinci ani. Fiecare bobina este apoi inlocuita cu una mai lunga. Surprinzator, nu atat gatul este cel alungit in urma acestui proces de fortare anatomica, cat claviculele sunt tasate si impinse in jos, departe de cap, presand cutia toracica. Odata plasate, bobinele sunt indepartate doar pentru a fi inlocuite cu unele si mai lungi. Atunci cand sunt intrebate despre semnificatia modificarii corpurilor lor, femeile Kayan fac apel la identitatea culturala si la frumusete.

Antropologii au speculat mult timp pe marginea insemnatatii exacte a bobinelor de discuri metalice si au venit cu teorii conform carora acestea le-ar face pe femei mai atractive, mai putin atractive, sau ar preveni uciderea lor de catre tigri.

Dintii de pradator si piciorul Lotus

Ascutirea dintilor este o forma foarte dureroasa de modificare pe care femeile din triburie sud-asiatice au indurat-o timp de mai multi ani. Este considerata forma suprema de infrumusetare prin acele parti. Femeile Bagobo din Mindanao, insula cea mai estica a Filipinelor, trebuie sa fi petrecut multe ore de pilire a dintilor cu ajutorul diferitelor instrumente rudimantare, precum pietre si lemne.

Este greu de crezut ca un obicei extrem de chinuitor, al carui proces de definitivare este intins pe parcursul mai multor ani, poate deveni popular, insa "impaturirea" labei piciorului a fost practicata probabil de milioane de femei din China, timp de aproximativ 1.000 de ani. Este vorba despre cea mai apreciata forma de infrumusetare, "Piciorul Lotus" de 7,5 centimetri. Incepand din copilarie, de la varste cuprinse intre 3 si 10 ani, inainte ca oasele sa li se dezvolte in intregime, copilelor le erau rupte degetele si calcaiele, iar labele picioarelor le erau fortate sa incapa in pantofi stramti, pentru ca ele sa aiba picioare mici si frumoase.

Aceasta practica a fost initial adoptata de reprezentantele sexului frumos apartinand familiilor imparatesti, dar mai tarziu obiceiul s-a extins la toate clasele sociale. Doar cele mai sarace taranci nu se "bucurau" de "placerea" de a avea picioarele legate astfel deoarece ele trebuiau sa munceasca foarte mult.

Ritualul de pliere era repetat zilnic, iar legaturile erau stranse de fiecare data mai mult, facand procesul din ce in ce mai dureros. Dupa indoire, tinerei femei nu i se permitea sa se odihneasca. Era fortata sa faca plimbari lungi, astfel incat greutatea corpului sau sa striveasca picioarele in forma "corecta". De multe ori, degetele cadeau de la infectii, iar acesta era considerat un lucru bun, deoarece picioarele puteau fi micsorate chiar si mai mult. Obiceiul a fost interzis in anul 1911, dar mai exista inca unele chinezoaice batrane ale caror picioare amintesc de tulburatorul obicei practicat in urma cu mai putin de o suta de ani.

Si capul poate fi modelat

Evidentele modelarii craniene dateaza inca din 45.000 i.Hr si, desi practici atat de extreme nu au mai fost inregistrate in ultima suta de ani, forme mai usoare ale modificarii craniului sunt inca practicate si astazi in diferite regiuni din Africa si America de Sud. Capul unui copil este relativ moale si maleabil in primii ani de viata. Modelarea craniana se realizeaza prin infasurarea cu funii sau carpe a capului bebelusului, adaugandu-se uneori si crampeie de lemn, pentru o presiune sporita. De obicei, craniul se alungeste, dar exista si cazuri extreme de cranii cu forma cerebrala sau de inima. Se crede ca aceasta practica estetica era folosita pentru demonstrarea starii sociale si ar fi putut juca un rol important in cultura egipteana, regina Nefertiti si regle Tutankamon fiind adesea reprezentati in fresce si picturi cu testele alungite.

Arta modelarii corpului este un subiect suficient de amplu incat sa umple mai multe volume, el putand fi abordat atat cronologic si geografic, cat si etnologic si cultural. Am trecut aici in revista numai cateva dintre nenumaratele obiceiuri de decorare a corpului practicate de catre oameni de-a lungul secolelor si chiar mileniilor, ele fiind mult mai numeroase si vizand actiuni de la strapungerea nasului cu lemne si pietre pana la penetrarea pielii corpului si a fetei cu sule metalice. Primin din nou dovada faptului ca imaginatia umana - fie ea creatoare sau distructiva - nu cunoaste limite.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2893 (s) | 22 queries | Mysql time :0.177732 (s)

loading...