News Flash:

Aruncati in strada

23 Iunie 2003
1492 Vizualizari | 0 Comentarii
•21 de familii continua sa locuiasca in imediata apropiere a Caminului Vitalef •Sobolanii, mizeria si cainii vagabonzi sunt principalii dusmani pe timp de noapte

Dupa o saptamana de la evacuare, 21 de familii si-au incropit adaposturi pe terenul viran care inconjoara caminul Vitalef. De cand au fost scosi din locuinte, persoanele care au ramas fara adapost si-au inghesuit mobila si aparatura electrica si electrocasnica sub metri intregi de folie din plastic si linoleum. Pentru a se proteja de frigul notii si de ploaie, cei ramasi sub cerul liber se invelesc cu plapume. Pe un spatiu care nu depaseste doi metri lungime, fiecare fost locatar al caminului Vitalef si-a construit o pseudo mansarda, care are menirea de a-l proteja de vietatile din jur. Parinti si copii indura zi de zi temperaturile scazute din timpul noptii si multimea de tantari, fara ca vreunui edil sa-i pese de conditiile mizere. "Pe langa tantari mai trebuie sa ne pazim de sobolani si de cainii vagabonzi. Noi dimineata muncim, iar noaptea ne pazim familiile", a declarat Ioan Paduraru, unul dintre familistii care au fost evacuati.

Mancare cu muste si praf

Fiecare familie care a fost evacuata din caminul Vitalef are propria poveste. Drama celor care acum traiesc sub cerul liber are insa un punct comun. In anul 2000, in urma unor anunturi in presa locala, fiecare familie a inchiriat contra sumei de 23 de dolari, cate o incapere in caminul Vitalef. Dupa ce au platit atat chiria cat si utilitatile, oamenii s-au trezit ca raman fara curent electric sau apa potabila. Firma care inchiriase garsonierele nu platise datoriile catre furnizori. Chiar si asa, oamenii au indurat conditiile mizere. Au inceput sa aduca apa de la o cismea din imediata apropiere a blocului, iar cand afara se insera, aprindeau o lumanare. Ceea ce se intampla acum intrece orice cosmar. De cand au fost evacuati, femeile gatesc mancarea la aragaze sub cerul liber. "In fiecare zi trebuie sa-mi hranesc sotul, copilul si mama care este bolnava. De fiecare data praful si mustele mi-au intrat in oala cu mancare. Atat eu cat si restul familiei am mancat asa. Nu aveam ce face", a declarat, printre lacrimi, Mihaela Paduraru. Ceea ce este insa mai cumplit consta in faptul ca, de mai bine de o saptamana, membrii celor 21 de familii nu au facut nici o baie. "Mai am putin si trebuie sa nasc. In fiecare dimineata ma trezesc si ma spal cum pot, deoarece apa de la cismea este foarte rece. Nu stiu ce o sa ma astepte de acum incolo, deoarece am observat ca nimanui nu-i pasa de noi. Totusi nu suntem boschetari. Am inchiriat o locuinta si nu a fost vina noastra ca proprietarul nu a platit datoriile", a concluzionat Ana Vicol. Indiferent de conditiile vitrege si mizere in care locuiesc, cele 21 de familii nu au unde sa plece. Zecile de suflete inca mai spera ca Municipalitatea le va oferi un acoperis deasupra capului. Pana atunci vor continua sa lupte pentru ziua de maine.
Angela MAFTEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1868 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019557 (s)

loading...