News Flash:

"Asa a vrut Dumnezeu, sa fac puscarie la 82 de ani"

22 Noiembrie 2007
1841 Vizualizari | 4 Comentarii
Neculai Gheban
• Este afirmatia facuta ieri dupa-amiaza de Neculai Dumitru Gheban, batranul de 82 de ani care a fost bagat in puscarie pentru nerespectarea unei decizii judecatoresti • Batranul a intrat in puscarie pe data de 10 octombrie 2007 si de atunci a incercat toate variantele posibile pentru a fi pus in libertate • Acum, cu toate ca hotararea de gratiere este deja luata, Neculai Gheban, taranul amarat din comuna ieseana Coarnele Caprei, nu intelege de ce nu poate pleca acasa


Neculai Gheban, batranul de 82 de ani care a ajuns dupa gratii pentru ca a tinut prea mult la o bucata de teren pe care a mostenit-o de la parintii sai, a primit ieri o veste neasteptat de buna: presedintele Traian Basescu a dispus gratierea acestuia. Mai mult, Tudor Chiuariu, ministrul Justitiei, si-a dat avizul pozitiv pentru aceasta gratiere a batranului. Detinutul a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a unei hotarari judecatoresti. Acum, cu toate ca hotararea de gratiere este deja luata, Neculai Gheban, taranul amarat din comuna ieseana Coarnele Caprei, nu intelege de ce nu poate pleca acasa. "Asa a vrut Dumnezeu, sa fac puscarie la 82 de ani. Acum, ca am stat si dupa gratii, as vrea sa plec acasa. Am auzit ca am fost gratiat, dar nu mai inteleg de ce trebuie sa mai raman aicea", a spus batranul. Acesta sustine ca acasa il asteapta sotia cu mancare calda si este pregatit sa-i povesteasca si experienta cu puscaria.

Neculai Gheban are trei baieti care l-au vizitat aproape zilnic. I s-a facut un dor nebun de casa si de baba lui de 81 de ani. Batranul a intrat in puscarie pe data de 10 octombrie 2007 si de atunci a incercat toate variantele posibile pentru a fi pus in libertate. A incercat sa iasa cu ajutorul judecatorilor si, cu toate ca pana in prezent toate opiniile au fost favorabile, acesta nu a putut pleca din arest pentru ca procurorii au dreptul sa declare recurs impotriva solutiei de liberare. Povestea acestui caz se incadreaza intr-o tipologie foarte des intalnita la tara. Neculai Gheban s-a certat cu vecinul sau pentru o bucata de teren nu mai putin de 15 ani. "Am ajuns dupa gratii pentru 1.400 metri patrati de teren pe care ii mostenisem de la parintii mei. In anul 1991 am fost improprietarit. Comisia de retrocedare a venit la fata locului si mi-a aratat unde este terenul si ca am voie sa-l ingradesc. Am construit chiar si un grajd acolo. In 1997 a venit un alt satean din Coarnele Caprei, care a spus ca-i terenul lui. Ne-am judecat la Judecatoria Harlau ani in sir. Ei au pus doi martori care au jurat fals si au castigat acel teren. Asa am ajuns sa fiu condamnat pentru ca nu am vrut sa recunosc acea hotarare care era neadevarata", a declarat ieri Neculai Gheban, in discutia cu reporterii ZIUA de Iasi. Avocatul Bogdan Ghiata sustine ca batranul are toate sansele ca pana la sfarsitul saptamanii sa fie liber. "Sunt bucuros ca a fost luata decizia de gratiere. In 48 de ore de la publicarea in Monitorul Oficial, clientul meu ar trebui sa fie liber. Sper ca in cursul zilei de astazi (ieri - n.r.) sau maine sa fie publicata aceasta gratiere si clientul meu sa fie pus in libertate", a declarat avocatul Ghiata. Ramane de vazut daca odata ajuns acasa batranul se va cuminti sau va tulbura din nou vecinii.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Cristian  | #23555
Suntem de rasul cu..... Nu sunt luati la intrbari cei ce au distrus aceasta tara si este aruncat dupa gratii un om care la randu-i a contribuit si el la averea statului pe care o distrug acuma maimarii timpului.
Halal justitie mai avem!
Geo  | #23556
Uitati-va la acest om!!! Are el mutra de excroc? Pare el samsar de terenuri? A vrut doar sa-si apere mostenirea de la strabunii sai. Din pacate e prea batran, nu mai are bani si nu mai are putere. Dreptatea e a lui, o stiu toti si excrocul ce l-a dat in judecata si procurorul, dar... banul vorbeste... Blestemati fie toti cei care jura stramb!!!!
Vornicu  | #23557
Domnule jurnalist, finalul articolului este tendentios si rautacios. " Ramane de vazut daca odata ajuns acasa batranul se va cuminti sau va tulbura din nou vecinii." Adica vrei sa spui ca batranul nu a fost cumnite si a fost scandalagiu? Vrei sa-l scoti vinovat tot pe batran?
respectuosul  | #23558
Asta e o noua interpretare originala a codului penal si cel de procedura penala. Daca ai 82 de ani, nu se mai pune, poti sa faci ce vrei tu, tulburare de posesie... toate relele, ca lumea e obligata sa te respecte pentru varsta. Pai daca-i asa... pune, nene, si de-un viol de minori, niscai talharii, vreo cateva inselaciuni... ca te scapa presedintele din toate. Totul e sa fii mos.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1731 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012299 (s)

loading...