News Flash:

"Asasinul trecut", cel mai crud rol incredintat unui solist de la Opera din Iasi

4 Decembrie 2010
3182 Vizualizari | 0 Comentarii
Ovidiu Urzica
• In varsta de doar 32 ani, Ovidiu Urzica, solist al Operei Romane din Iasi, sufera de hipertensiune arteriala pulmonara, o boala grava a vaselor de sange din plamani • Medicii din Franta i-au recomandat dublarea dozei de medicamente, dar solistul nu poate suporta cheltuielile suplimentare, extrem de mari • Tratamentul costa peste 20.000 euro anual • Boala ii poate afecta si cariera

Desi are doar 32 ani, ieseanul Ovidiu Urzica este un obisnuit al scenei. Absolvent de Conservator, Ovidiu a jucat nenumarate piese pe scena Operei Romane din Iasi si a avut parte de roluri diverse. De cativa ani insa, ieseanul a fost repartizat, fara voie, intr-un rol cumplit. Nu la Opera, ci pe scena vietii. Pe cat de placuta este reprezentatia pe scena, pe atat de cruda este lupta cu "Asasinul trecut", asa cum este denumita in termeni populari hipertensiunea arteriala pulmonara (HTAP). O boala descoperita relativ recent de medici si care ii "ucide", practic, incet, dar sigur pe cei care nu beneficiaza de tratamentul de specialitate la timpul potrivit. Cum tratamentul costa peste 20.000 euro anual, singura sansa a celor bolnavi este Programul National de Diagnostic si Tratament, prin intermediul caruia beneficiaza de medicatie gratuita. Nici acest program nu dispune, insa, de fonduri suficiente, iar celor care au nevoie de medicamente suplimentare nu le mai ramane decat sa se descurce singuri si sa se roage la Dumnezeu.

Spera sa infrunte boala

Solistul Operei iesene a fost diagnosticat cu hipertensiune arteriala pulmonara in anul 2006, iar din 2008 a fost inclus in Programul National de Diagnostic si Tratament al acestei boli. "Totul a plecat de la o problema medicala pe care am avut-o la mana. Am avut o tromboza, iar dupa ce m-am tratat, am ramas cu un cheag de sange care mi-a provocat aceasta boala", rememoreaza Ovidiu. Tanarul obosea foarte des cand depunea efort, iar cand a ajuns la medic a constatat ca sufera de HTAP. De atunci, viata lui s-a transformat intr-un cosmar. "In 2006 am fost diagnosticat cu aceasta boala. Oboseam foarte repede atunci cand depuneam efort. Mergeam putin si ma opream; cand urcam scarile eram nevoit, de asemenea, sa ma opresc la unul sau doua etaje. Am fost la medic, iar diagnosticul a fost cumplit", spune Ovidiu Urzica.
El a intrat in 2008 in Programul National de Diagnostic si Tratament al acestei boli, beneficiaza de medicamente gratuite, dar insuficiente. "De cand am intrat in program, situatia s-a mai ameliorat, dar in ultima perioada am scazut la testul de mers, de la 600 metri parcursi in cateva minute, am ajuns la 450. Am fost la un consult in Franta, iar medicii de acolo mi-au recomandat sa dublez doza de pastile. Din pacate, la noi in Iasi si chiar in tara nu se poate acest lucru", adauga Urzica. Ca sa-l poata ajuta pe solist, medicii ar trebui sa excluda din program alt bolnav, dar nu pot face asa ceva. "Vestea proasta este ca banii nu sunt suficienti pentru asigurarea tratamentului tuturor bolnavilor. Mai mult, pentru anul 2011 avem fonduri doar pana in luna iunie. Cunosc cazul domnului Urzica, i s-a recomandat dublarea numarului pastilelor, dar noi nu ne putem permite acest lucru. Asta ar insemna sa scoatem alt pacient din tratament, ceea ce este imposibil", a explicat dr. Anda Tesloianu, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie Iasi.

Oboseste in timpul spectacolului

Ovidiu Urzica recunoaste ca boala ii poate afecta si cariera. "Sunt momente in timpul repetitiilor sau chiar spectacolelor cand resimt oboseala. Pe scena nu doar cant, este nevoie de multa miscare la unele roluri si au fost zile in care efectiv ma sufocam pe scena. De aceea, am si primit unele roluri mai usoare, sa zic asa, care nu necesita prea mult efort. Nu-mi ramane decat sa sper ca boala nu se va agrava si ca voi putea sa fac in continuare ceea ce imi place, sa fiu pe scena", spune solistul.

Are nevoie de transplant

De cand i s-a descoperit boala, Ovidiu a cheltuit peste 5.000 euro prin clinici, dar fara folos. "Dupa ce am aflat ca sunt bolnav, recent am primit o alta veste trasnet. Medicii din Franta mi-au spus ca nu pot fi operat, astfel ca singura sansa de a ma face bine ramane un transplant pulmonar sau de inima. Pana atunci, singurul remediu este tratamentul cu Revatio si Tracleer, medicamente ce costa peste 3.500 euro lunar. Beneficiez de ajutorul statului, dar daca nu dublez doza, nu stiu ce sanse sunt ca boala sa nu se agraveze."

In Romania te lupti cu morile de vant

Ovidiu Urzica nu intelege de ce statul roman nu are grija de persoanele care sufera de aceasta boala, desi pacientii inclusi in program nu sunt foarte multi. "Din pacate, la noi te lupti cu morile de vant. In afara, statul are grija de oameni, dar la noi nu pot fi alocate fonduri pentru cele cateva sute de persoane. Pe unde te duci, este invocata criza, dar se uita ca sanatatea unui om nu are pret", a conchis, cu speranta, Ovidiu Urzica.

ovidiu urzica conservator asasinul trecut
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1367 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019639 (s)

loading...