News Flash:

Asistentele medicale fug in strainatate

24 Septembrie 2002
896 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zilnic sunt inregistrate cate zece noi cereri de plecare in strainatate •Salariul lunar mediu este de 1.500$, castigul pe un an din Romania •Medicii cred ca in scurt timp vor ramane fara forta de munca valoroasa •Aproape 200 de asistenti medicali lucreaza in spitalele din strainatate

Fenomenul emigrarii in strainatate a luat amploare in ultimul timp si in randul personalului medical. Pentru un salariu de zece ori mai mare decat cel castigat in tara, aproape 200 de asistenti medicali au plecat in ultimul an, iar cererile sunt din ce in ce mai numeroase. Conditiile cerute sunt cele legate de studiile medicale de specialitate si cunoasterea unei limbi straine. Pentru cei care semneaza astfel de contracte se asigura masa, uneori si cazarea.
"La Sanitas vin zilnic cate zece persoane care ne intreba de locuri de munca in strainatate. Motivatia principala a acestui numar mare de cereri este cea financiara, pentru ca serviciile medicale sunt prost platite. Conform normativului de personal, in Iasi ar trebui sa fie 1.000 de asistenti medicali. Acum, in sistemul sanitar iesean sunt aproape 4.500 de asistenti" , a spus Viorel Tanase, liderul judetean al Sanitas. Majoritatea celor care au pana in 35 de ani si lucreaza in sistemul sanitar iesean, vor sa plece in alta tara. Dorinta de a lucra in strainatate este determinata de sansa unui castig mai mare. Salariul pe care il pot castiga acolo intr-o singura luna este de 1.500 de dolari, in vreme ce in Romania, pentru acesti bani trebuie sa muncesc mai bine de un an. "De la Spitalul <Sf. Spiridon> au plecat 12 asistente medicale si cinci infirmiere. Majoritatea celor care vor sa plece depun cereri pentru a primi concediu fara salariu. Cei care ajung in strainatate prind posturi in spitale de cronici, sau pentru ingrijire la domiciliu. Dupa ce sunt sigure pe locul de munca cheama si alte colege", a declarat Mariana Stan, asistenta sefa la Clinica III Chirurgie, Spitalul "Sf. Spiridon".
Solicitarile cele mai numeroase vin din partea unor tari cum ar fi Italia, Israel , Franta si SUA. Odata ajunsi aici, multi dintre asistenti isi deschid si cate o afacere personala, intoarcerea in tara fiind printre ultimele lucruri din planurile lor.

•"Nu ma tine nimic in tara"

"Nu am de ce sa raman in tara. Ceea ce ma atrage in sistemul sanitar de dincolo este salarizarea. Aici, am un salariu de 2,5 milioane de lei, in vreme ce in Italia, locul unde voi pleca peste cateva luni, mi se promite o remuneratie de cel putin 1000 de dolari pe luna. Pentru banii acestia, aici ar trebui sa muncesc un an si jumatate. Nici conditiile de munca nu sunt comparabile cu cele de la noi. Dupa ce imi expira contractul vreau sa ma intorc in tara", a sustinut Elena Rabagiu, una dintre sutele de asistente care spera sa prinda biletul salvator spre un spital din strainatate.

•Deficit de personal

Medicii sunt speriati de amploarea pe care a luat-o fenomenul emigrarii in alte state si cred ca in scurt timp vor ramane fara forta de munca. "Sunt sectii unde, prin plecarea personalului medical in strainatate, am ramas cu un deficit de personal. Avem ceva probleme la ATI, la Clinica I Medicala. Am fost nevoiti sa acoperim lipsurile facand schimbari de personal. Ceea ce este destul de ingrijorator este faptul ca cei care pleaca sunt cei bine pregatiti si ramanem oarecum descoperiti la capitolul profesionalism", a afirmat prof. dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon". In timpul verii situatia a fost mult mai grava, mai ales ca pe langa cei care au plecat in strainatate au mai fost si asistenti in concediu. La Spitalul Spirdon se acopera aproximativ 70% din normativele de personal. "Avem nevoie de mai multi asistenti medicali, drept pentru care, dupa data de 1 octombrie vom face o serie de angajari", a completat directorul spitalului.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1353 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019353 (s)

loading...