News Flash:

Asociatie pentru sustinerea performantei sportive

11 Ianuarie 2007
787 Vizualizari | 0 Comentarii
• Secretarul Consiliului Judetean, Ion Serbina, a anuntat ca este de acord ca impreuna cu Consiliul Local sa infiinteze o asociatie care sa aiba ca obiect de activitate finantarea activitatii sportive • Practic, aceasta asociatie va gestiona si repartiza banii de la bugetul local cluburilor din Iasi


Comisia pentru Tineret si Sport din cadrul Consiliului Local (CL) a propus constituirea unei asociatii care sa aiba ca obiect de activitate sustinerea performantei sportive din Iasi. In aceasta asociatie, care este practic un ONG, va intra si Consiliul Judetean (CJ), care prin vocea secretarului Ion Serbina a anuntat ca este de acord cu acest proiect. "Suntem perfect de acord sa infiintam o asociatie care sa administreze banii de la buget si care sa repartizeze sumele spre cluburile sportive din Iasi", a declarat ion Serbina. In prezent, fiecare club sportiv de drept public primeste bani atat de la CL, cat si de la CJ, in transe trimestriale.

Dupa infiintarea acestei asociatii, la inceputul fiecarui an, cele doua foruri legislative vor vota cate o alocatie bugetara pentru sustinerea sportului, iar banii vor fi gestionati si repartizati catre fiecare club sportiv in parte de acest ONG. Aceasta asociatie va distribui bani doar cluburilor de drept public, cum este CS Politehnica sau Clubul Sportiv Municipal (CSM), in timp ce cluburile de drept privat vor primi bani doar prin intermediul unor licitatii de proiecte. De altfel, pentru cluburile de drept privat, cum este echipa de baschet feminin CS National Iasi, CL va acorda suma de 2,5 miliarde lei (250 mii RON), care vor putea fi insa accesati doar prin licitatii de proiecte. Pana atunci insa, membrii Comisiei pentru Tineret si Sport (CTS) din cadrul Consiliului Local (CL) vor analiza performantele inregistrate in anul 2006 de formatiile iesene. Astfel, vor fi chemati la raport toti presedintii de cluburi care primesc bani de la bugetul local pentru a vedea in ce masura au fost indeplinite obiectivele impuse la inceputul anului. La aceasta analiza, cel mai rau ar putea iesi echipa de handbal masculin Politehnica Iasi, care este cu un picior in esalonul secund si care risca sa nu mai primeasca finantare de la bugetul local. "La inceputul acestui an, vom face o analiza a activitatii cluburilor iesene sustinute financiar de noi. Abia dupa aceea vom stabili cu exactitate de ce suma poate depinde fiecare", a declarat Sorin Iacoban, presedintele CTS din cadrul CL Iasi.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1801 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022302 (s)

loading...