News Flash:

Aspecte sociale dupa "virusul scrisorii de amor" (dupa "Sunworld")

18 Iunie 2000
1180 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce furia numita I LOVE YOU s-a mai stins, specialistul de la Sunworld in probleme de securitate pe Internet, Brian Martin, a desprins recent o serie de implicatii ale virulentului atac e-mail, afirmand intre altele ca o mare parte din vina acumularii atator pagube (estimate la 10 miliarde de dolari) o poarta si companiile antivirus, masurile preventive guvernamentale si ciber-detectivii.

La data de 4 mai 2000, cateva companii antivirus, specialisti in probleme de securitate si useri de programe e-mail aveau sa descopere ceea ce ulterior a fost "botezat" virusul Love Bug sau "I love you". In cateva ore de la depistare, acesta s-a raspandit ca fulgerul pe toate continentele si si-a croit drum spre zeci de mii de companii. Putin mai tarziu, fiecare companie anti-virus afirma ca e cea care a descoperit virusul si ca ar fi prima care ofera un remediu. Cei mai multi useri de Internet au "pus botul", fara a mai lua in considerare vocile veteranilor in probleme de securitate, "combatanti" pe frontul ultimelor incidente de acest tip.
Abilitatea virusului de a se transmite singur prin e-mail catre toate adresele cuprinse in Outlook l-a facut deosebit de reproductiv. Cei care salveaza fiecare mesaj primit sau au multiple contacte de afaceri, au oferit virusului, fara sa stie, posibilitatea de a se intinde ca un foc intr-o padure de uscaturi. In plus, cei slabi de inger, care deschideau orice mesaj primit, au actionat ca niste adevarate "moase". Unul dintre acesti idioti - scrie Martin - a fost congresmenul Fred Grandy, care conduce Goodwill Industries. A intrat joi in biroul sau, a deschis e-mail-ul si a dat clic pe fisierul atasat "I love you", desi avea deja in in-box un avertisment cu privire la noul virus. Una peste alta, virusul a "expulzat" peste 100 din presedintii celor mai tari companii din SUA, care au fost debarcati fara menajamente pentru incompetenta. Au existat si contramasuri eficiente: compania Telecom din Noua Zeelanda, cel mai mare operator de telecomunicatii din aceasta tara, a luat masuri pentru stergerea tuturor mesajelor de acest tip de pe serverul propriu, ajungand la un record de 17.000 de "pui" ai Love Bug-ului.
Departamentul Educatiei din SUA a prevenit atacul a 10.000 de mesaje si trimiterea a sute de mii de e-mail-uri "reproductive". Initial s-a raportat un milion de victime in randul userilor. O zi mai tarziu, firma californiana Computer Economics publica o noua estimare: 45 de milioane in intreaga lume. Totusi, este greu de crezut, afirma Martin, ca in numai 24 de ore virusul s-a inmultit de 45 de ori! De asemenea, fix-urile oferite de companiile anti-virus trebuie ca au mai incetinit raspandirea "iubaretului". Se remarca apoi o serie de neintelegeri in ce priveste numarul computerelor afectate si cel al pagubelor produse. Doar doua companii - ICSA.net si Computer Economics - au oferit mass-mediei estimari ale pagubelor. Ele au fost remarcabil de apropiate una de cealalta. In prima zi de activitate a virusului, ele apreciau pierderi intre 1 si 2,61 miliarde dolari. Cu toate expertizele, partea de "ghiceala" isi are aportul ei, inerent in asemenea statistici. Avand in vedere sutele de milioane de computere cuplate la Internet, cine poate fi in stare sa monitorizeze exact cate au fost afectate si in ce masura? Cum pot dovedi doua companii sau chiar o suta ca numai 45 de milioane de computere au fost afectate? Daca e sa ne luam dupa Wired News, numai in prima zi au fost infectate un milion de computere iar ICSA.net afirma ca pagubele au atins in acea zi un miliard. Daca un milion de computere "lovite de trasnet" genereaza pierderi de un miliard, cele 45 de milioane ale ultimelor estimari ar trebui sa aduca pierderi de 45 de miliarde; totusi, ultima apreciere a pagubelor arata ca acestea sunt cuprinse intre 7 si 10 miliarde, cu mult mai putin decat ar fi trebuit, daca e sa ne raportam la modelul oferit in primele doua zile de la aparitia virusului in retea. Imediat dupa publicarea primelor estimari, Computer Economics a venit cu o noua predictie: pagubele vor creste cu 1-1,5 miliarde de dolari pe zi pana la eradicarea virusului. Cifra s-a dovedit a fi, in final, eronata. In ce pot consta pagubele, totusi? ScanPix, o agentie foto norvegiana arata ca, dupa ce a facut cunostinta cu "I love you", a pierdut 4.500 de fotografii.
Daca ar fi lovit cu trei zile mai devreme, virusul ar fi distrus intreaga arhiva a fotografiilor de razboi ale companiei amintite. "Am pierdut in total intre 6.000 si 6.500 de fotografii si nu am reusit sa salvam decat 1.500. Restul s-au pierdut", a afirmat editorul Tore Sannum, citat de CNN Norvegia.
Nu vreau sa par un insensibil, dar n-o sa vars rauri de lacrimi peste aceste pierderi. O companie care lucreaza cu asemenea fotografii digitale rare n-ar trebui sa-si tina arhiva cuplata in nici un fel la Internet. A proceda astfel este ca si cum te-ai ruga fierbinte sa te loveasca dezastrul si sa-ti distruga toata munca. Aceste companii nu fac altceva decat sa sporeasca pericolul si pentru ceilalti, fiind un adevarat "mediu de cultura" pentru virus. In final, una din implicatii este aceea ca, din cauza unor astfel de atacuri, o mica parte a istoriei noastre de zi cu zi a fost aproape distrusa. Daca a lasa acea portiune de istorie atat de vulnerabila nu este inca o neglijenta criminala, ar trebui sa fie.

Profetii auto-multumitoare

Sunt un sustinator fervent al ideii ca, odata ce unul dintre noi gandeste, ceva se va intampla, ca ne putem astepta la un anume fenomen. Oamenii au tendinta de a actiona subconstient in sensul indeplinirii a ceea ce prevad. Aceasta pare a fi demonstrata foarte bine de aprecierile pierderilor legate de virusul Love Bug. Interesant este modul in care acestea au crescut. Catre final, de la 6,7 miliarde s-a ajuns deodata la 10, adica la asteptarile din urma cu 20 de zile. Pe 4 mai, CNN anunta ca sunt peste 100 de milioane de dolari pagube si, dupa ICSA.net, acestea urmau sa creasca pana la un miliard. A doua zi, analistii de la Computer Economics spuneau ca pana pe 10 mai pagubele vor ajunge la 10 miliarde, crescand cu un miliard de dolari pe zi. Pe 9 mai, CE transmite ca sunt deja 5 miliarde dolari pierderi si ca se va ajunge la aceleasi 10 miliarde dolari. A doua zi, aceeasi companie aprecia pierderi deja acumulate la nivelul a 6,7 miliarde dolari, desi prezisese 10 miliarde. Nu a scapat de atacuri nici armata SUA: Aviation-Misile Command, Redstone Arsenal, Tank-Automotive Command au raportat mari probleme pricinuite de virus. CIA, Departamentul Energiei SUA, Camera Reprezentantilor si Senatul (Congresul) SUA, au fost si ele supuse bombardamentului cu e-mail-uri. Alte victime: Pentagonul, National Security Agency (NSA) si Camera Comunelor - una din componentele Parlamentului britanic. Bunul simt ne arata ca specialistii in computere ai acestor institutii ar trebui sa fie mai bine pregatiti. Poate ca cel mai alarmant semnal a fost acela ca pana si sistemele continand zeci de fisiere "classified" (secrete) au fost luate cu asalt si au suferit distrugeri soft pricinuite de Love Bug. Nu cumva acestea ar trebui sa fie niste masini 100% sigure si fara contacte cu "lumea exterioara"? (...)
Cand se descopera noi parti vulnerabile in diverse produse sau sisteme de operare, de regula, firmele de securitate trag anumite foloase, intr-un fel sau altul. Asa cum acestea raman in cursa datorita vulnerabilitatii retelelor, companiile antivirus prospera de pe urma virusilor. Ele focalizeaza atentia mass-mediei in jurul virusilor, asa ca n-ar trebui sa fim surprinsi sa aflam ca dupa primele stiri cu privire la Love Bug, cotatiile bursiere ale unor firme precum Computer Associates, McAfee si Network Computers au crescut dramatic. Adesea este uitat un grup de oameni care castiga intr-un alt mod, poate chiar mai mult decat companiile antivirus. De exemplu, Wired News a scris nu mai putin de 14 articole cu privire la virus. Companiile mai mari au facut chiar mai mult. Ne putem intreba daca nu sunt prea multe articole despre virus, mai ales daca luam in seama ca multe dintre ele se repeta. In ultimele 12 luni, doi virusi deveniti celebri au devastat Internet-ul. Primul a fost macro-virusul Melissa, care a produs numai in America pierderi de peste 80 de milioane de dolari. Milioane de useri Internet isi dau cu palmele peste crestet, intrebandu-se de ce nu au invatat lectia de prima data, in timp ce altii trag paralele intre Melissa si Love Bug. Un prieten jurnalist mi-a trimis prin e-mail o adevarata revelatie: "Cautam un inteles mai adanc cu privire la ultimele doua atacuri majore ale virusilor. Numele fiecaruia dintre ei e compus din sapte litere si are trei vocale, iar daca rearanjam totalul acestora, MELISSA si LOVE BUG ne dau: BIG VOLUME SALES" (vanzari de mare volum)! Prietenul meu glumea, desigur, dar mesajul sau este deranjant de ironic. De vreme ce ambii virusi au produs pagube de 80 de milioane, respectiv 10 miliarde dolari, nu e nici o indoiala asupra castigurilor fabuloase ale firmelor antivirus.
(Va urma)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1667 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019443 (s)

loading...