News Flash:

Astazi incepe Cupa de toamna - Florenta Mihai

2 Octombrie 2010
2408 Vizualizari | 1 Comentarii
Florenta Mihai premiata de Sorin Iacoban
Astazi incepe turneul de tenis Cupa de Toamna Florenta Mihai – CFR Iasi, competitie organizata de clubul ceferist, de astazi si pana pe 8 octombrie. Ieri, Florenta Mihai a ajuns la Iasi si a a primit diplome de excelenta pentru întreaga cariera de maestru emerit al sportului din partea Primariei iesene, Consiliului Judetean Iasi si Clubului Sportiv CFR Iasi. "Va multumesc foarte mult pentru faptul ca v-ati gandit la mine. Sunt onorata ca un turneu de la clubul sportiv CFR Iasi sa-mi poarte numele! Din pacate, acest gen de turnee nu se petrec de prea multe ori la Bucuresti, acolo unde locuiesc, dar eu, la Iasi, la arena de tenis CFR Iasi, m-am simtit întotdeauna ca acasa. Presedinta FR Tenis, Ruxandra Dragomir, va trimite si ea un salut de prietenie si ne ureaza mult succes în competitie. Din punctul de vedere al tenisului romanesc, clubul sportiv CFR Iasi este o grupare care vrea sa faca performanta la nivel înalt si asta ne bucura pe noi toti, cei din lumea sportului", a declarat "Doamna tenisului romanesc", Florenta Mihai. Turneul iesean din toamna acestui an se va desfasura pentru categoriile de varsta 10 ani, 12 ani, 14 ani, 16 ani si seniori, la masculin si feminin, la simplu si dublu. Ca sa o premieze pe Florenta Mihai, au venit ieri, la arena CFR din cartierul Alexandru cel Bun, directorul de turneu Oana Hancu (care este si antrenor de tenis la CFR Iasi), Diana Bogolea (arbitra turneului, din Brasov), consilierul local Sorin Iacoban, care este si seful Comisiei de Tineret si Sport din cadrul Consiliului Local, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Iasi, Sebastian Tataru, directorul DJST Iasi, Ciprian Paraschiv, iar din partea organizatorilor au fost prezenti Dan Teodorescu (director sportiv si ofiterul de presa al CS CFR Iasi), Lucian Mihalache (director economic) si Vasile Botezatu (administratorul bazei sportive CFR Iasi). Dupa ce arbitra turneului, brasoveanca Diana Bogolea, a mentionat ca pentru ea Iasul este o premiera, dar cunoaste bine activitatea sportiva de aici, Oana Hancu a mentionat: "Suntem trei femei la conducerea acestui turneu: Flori, Diana si cu mine. Vrem sa demonstram ca si noi, femeile, putem organiza un turneu de mare amploare, în care tinerii jucatori prezenti la el, în numar de 65, sa ne arate un tenis de calitate". La doar 10 ani, Theodor Foia, jucator de top în Romania, la categoria sa de varsta, si prezent si el, alaturi de alti colegi, la conferinta de presa, a spus: "Ma bucur ca pot evolua la arena CFR Iasi, acolo unde au fost organizate multe turnee nationale si internationale în acest an. Vreau sa ajung macar în semifinalele turneului Florenta Mihai - CFR Iasi".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Alex  | #125594
Dl.consilier Sorin Iacoban numai diplome se dau?..Cred ca merita si niste banuti,lamuriti comisia de cultura si sport din Consiliul Local al Primariei Iasi sa aprobe si acei banuti pe care v-am propus.Mult succes in sport.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1744 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014003 (s)

loading...